VIDEO | Bărbatul acuzat că ar fi sursa Pentagon Leaks a fost arestat

Publicat: 13 04. 2023, 23:48
Sursa foto: Profimedia

FBI l-a arestat joi pe Jack Teixeira în legătură cu scurgerea de documente clasificate care au fost postate online, cunoscută drept „Pentagon Leaks”.

Teixeira, în vârstă de 21 de ani, membru al Gărzii Naționale Aeriene a Statelor Unite, este principalul suspect în ceea ce privește scurgerile de informații clasificate de la Pentagon

Pentagonul a refuzat anterior să comenteze despre o arestare iminentă a suspectului, spunând lucrează „non-stop”, împreună cu alte instituții ale statului, pentru a înțelege mai bine cum a fost posibilă scurgerea de informații, potrivit CNN.

Momentul arestării a fost surprins de o filmare aeriană în care se vede cum agenții FBI îi indicau suspectului să se îndrepte, ținând mâinile pe cap, spre un vehicul blindat. Într-o altă parte a filmării, tânărul, îmbrăcat cu un tricou și pantaloni scurți, este condus de agenți către mașină.

Teixeira conduce „Thug Shaker Central”, un grup online unde circa 20-30 de persoane îşi manifestă pasiunea pentru arme, jocuri video şi afişează meme-uri rasiste.

Pentagon Leaks a pus pe jar toată planeta

Departamentul de Justiţie de la Washington a deschis o anchetă penală în cazul dezvăluirilor de informații clasificate.

De asemenea, Pentagonul evaluează pagubele provocate de ceea ce este descrisă drept cea mai gravă scurgere de informaţii secrete din ultimii ani.

Și agenţiile de securitate naţională din America investighează aceste scurgeri de documente secrete pentru a evalua prejudiciul adus securităţii naţionale şi relaţiilor cu aliaţii SUA.