VIDEO | Militanții huthi amenință SUA și Marea Britanie /Casa Albă semnalează că nu vrea război nici cu Iranul, nici cu Yemenul

Publicat: 12 01. 2024, 21:58

This browser does not support the video element.

Administrația de la Washington a încercat, vineri, să reducă tensiunile, semnalând că nu vrea război cu Iran și nici cu militanții huthi din Yemen, care au amenințat că vor considera ”legitime” obiectivele Statelor Unite și Marii Britanii, după bombardamentele efectuate noaptea trecută.

”Nu am luat cu ușurință sau brusc decizia de la lansa atacurile. Dacă mergem înapoi din noiembrie și până aseară, tot ce am făcut la nivel diplomatic și militar a avut rolul de a reduce tensiunile și de a-i convinge pe militanții huthi să nu continue aceste atacuri mortale. Atât la Națiunile Unite, cât și prin emiterea unei declarații multinaționale în urmă cu câteva zile, noi le-am transmis avertismente militanților huthi, am creat o coaliție în Marea Roșie pentru a ne proteja de aceste atacuri, sincer, președintele a făcut eforturi internaționale pentru a-i convinge pe militanții huthi să înceteze atacurile. Nu a luat cu ușurință decizia, dar, după atacurile fără precedent de zilele trecute, când au fost lansate numeroase drone și rachete spre mai multe nave din Marea Roșie, președintele a decis, după respingerea acelui atac, că era momentul de a distruge capabilitățile militare ale insurgenților huthi”, a declarat vineri John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă, citat de postul MSNBC.

Oficialul american a respins amenințările insurgenților huthi și a avertizat că armata americană poate riposta imediat. ”Am observat comentarii făcute astăzi de reprezentanții Mișcării Huthi, privind riposte, eu le-aș indica ce a transmis președintele în ultima frază a comunicatului de aseară, anume că își rezervă dreptul și că nu va ezita să treacă la acțiuni suplimentare pentru apărarea trupelor noastre, a navelor, a personalului, a instalațiilor noastre și pentru protejarea traficului internațional, dacă va fi necesar”, a subliniat John Kirby.

Reprezentantul Casei Albe a dat asigurări că Washingtonul nu intenționează să lanseze noi atacuri în Yemen și nici nu vrea izbucnirea unui conflict cu Iranul.

”Noi nu vrem un conflict cu Iranul, nu vrem escaladarea conflictului, nu există motive de escaladare dincolo de ce s-a întâmplat în ultimele zile prin acțiunile militanților huthi, ei au escaladat criza. Noi nu vrem conflict cu Iranul. Știm că Iranul le oferă susținere militanților huthi, știm că ei le-au furnizat rachete și drone pentru atacarea navelor, noi am transmis foarte clar: Iranul trebuie să înceteze susținerea”, a insistat John Kirby.

Mișcarea Huthi amenință cu atacuri împotriva Statelor Unite și Marii Britanii

Consiliul politic suprem al Mișcării Huthi din Yemen a avertizat, vineri seară, că va considera ”ținte legitime” obiectivele Statelor Unite și Marii Britanii.

”Toate obiectivele americane și britanice au devenit ținte legitime pentru forțele noastre după agresiunea împotriva Republicii Yemen. Americanii și britanicii nu trebuie să creadă că agresiunile împotriva forțelor noastre vor rămâne fără ripostă”, a avertizat Consiliul politic suprem al militanților huthi, conform site-ului Tagesschau.de.

Statele Unite și Marea Britanie au bombardat, în cursul nopții de joi spre vineri, poziții ale insurgenților huthi din Yemen, ca reacție la atacurile pe care islamiștii le-au lansat asupra navelor din Marea Roșie în contextul ofensivei israeliene în Fâșia Gaza. Președintele american, Joe Biden, a declarat că operațiunea militară a fost susținută de Australia, Bahrain, Canada și Olanda.

Foto: Profimedia

Citește și:

ANALIZĂ | Rishi Sunak justifică atacurile ”proporționate” în Yemen /Operațiunea marchează potențiala escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu