VIDEO | Peisaj de basm în Antalya. A nins pentru prima oară după 29 de ani. Imaginile fac înconjurul planetei

Publicat: 27 01. 2022, 11:52
VIDEO | Peisaj de basm în Antalya. A nins pentru prima oară după 29 de ani. Imaginile fac înconjurul planetei / Foto: Profimedia

Peisaj de basm în cea mai populară destinație turistică din Turcia. În Antalya a nins pentru prima oară în aproape 30 de ani.

În fiecare vară, milioane de turiști iau cu asalt plajele din Antalya, care sunt, acum, acoperite cu… zăpadă, scrie haaretz.com.

În această zonă în care, chiar și în luna ianuarie, temperatura medie zilnică este de aproape 10 grade Celsius, temperaturile au coborât acum sub zero grade Celsius.

Bucuria este ilustrată chiar de un copilaș, bucuros că poate face un om de zăpadă. „Cum îi zice? Bătaie cu bulgări!”, exclamă acesta.

Multe zone din Turcia au fost lovite de ninsori abundente încă de săptămâna trecută.

MAE a emis o atenționare de călătorie și informează cetățenii români care vor să se deplaseze în Turcia că există riscul închiderii sau blocării circulației pe principalele șosele care leagă Istanbulul de Trakiya și cu Aeroportul Internațional Istanbul, din cauza ninsorilor abudente. Totodată, Aeroportul Internațional Istanbul funcționează la capacitate redusă.