Violențe în Venezuela. Opt persoane au murit și peste 130 au fost rănite. Președintele denunță o „lovitură de stat”

Publicat: 22 02. 2014, 08:52
Actualizat: 02 02. 2019, 16:48

„În total, sunt opt morți și 137 de răniți”, a declarat pentru postul național de radio procurorul general Luisa Ortega.

Patru persoane au fost ucise la Caracas, dintre care trei cu gloanțe în timpul marii manifestații a studenților și opozanților din 12 februarie, care a degenerat în ciocniri între protestatari, polițiști și grupări armate nelegitime, considerate apropiate puterii.

Ortega, care nu a precizat circumstanțele morții celorlalte persoane, a anunțat că, dintre cei 137 de răniți, aproximativ o sută sunt civili, iar restul polițiști.

Două persoane, Genesis Carmona, desemnată Miss Turism în 2013, și un procuror, au murit în statul Carabobo, în centru-nord. Genesis Carmona, în vârstă de 22 de ani, a fost împușcată în cap, în timp ce procurorul a murit într-un accident de mașină survenit în momentul în care încerca să scape de manifestanți.

În statul Sucre, în nord-est, un student a murit strivit în timpul unei manifestații, în timp ce la Lara, în centru-nord, un muncitor a fost ucis de focuri de armă trase dintr-un imobil.

Ortega a anunțat că anchete au fost deschise în cazurile tuturor persoanelor ucise.

Manifestațiile, organizate de studenți și sprijinite de opoziție, au început la începutul lunii, în semn de protest față de viața scumpă și insecuritatea din țară.

Potrivit președintelui venezuelean Nicolas Maduro, aceste manifestații constituie o „lovitură de stat”. Unul dintre liderii mobilizării, opozantul Leopoldo Lopez, în vârstă de 42 de ani, a fost plasat în arest provozoriu.