„Vorbim despre un atentat de tip nou”. Cum s-a radicalizat atacatorul de la Nisa

Publicat: 17 07. 2016, 10:32
Actualizat: 11 10. 2016, 11:33

 

Chiar dacă autoritățile încă cercetează și caută dovezi că tunisianul Mohamed Lahouaiej Bouhlel, în vârstă de 31 de ani, ar fi avut legături cu Statul Islamic, grupare care a revendicat atacul, Valls a explicat că nu există niciun fel de îndoială asupra motivelor care l-au determinat pe azilant să producă o astfel de catastrofă.

„Investigația va stabili exact cum s-au derulat lucrurile, dar știm că atacatorul a fost radicalizat extrem de repede. Revendicarea transmisă de ISIS sâmbătă dimineața și rapida radicalizare a ucigașului confirmă natura islamistă a acestui atac”, a declarat primul ministru al Franței într-un interviu pentru publicația Le Journal du Dimanche.

Sâmbătă, oficialii francezi au transmis că oamenii interogați de poliție au indicat faptul că Bouhlel a suferit o transformate foarte alertă, de la cineva care nu avea, aparent, niciun interes pentru religie, la un fanatic. Această ipoteză a fost confirmată de Statul Islamic, formațiunea teroristă arătând că tunisianul era „unul dintre soldații ISIS”.

Valls, care pretinde că în ultimii trei ani au fost prevenite circa 16 atacuri, a indicat că se vede clar faptul că modul de lucru al teroriștilor este acela de a recruta indivizi labili pe care să-i determine să producă atentate prin orice mijloace.

„Daesh le oferă persoanelor instabile un set de credințe ideologice care le permite să dea un sens acțiunilor lor. Așa s-a întâmplat, cel mai probabil, și în cazul atacului de la Nisa”, a mai spus Valls.

De aceeași părere este și ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, care a declarat sâmbătă că autorul atentatului de la Nisa, revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, „pare să se fi radicalizat foarte rapid”, oficialul subliniind că este vorba despre „un atentat de un tip nou care arată dificultatea extremă a luptei antiteroriste”, transmite AFP.

Gruparea teroristă ISIS, aflată sub presiuni militare făcute de forțele care i se opun, consideră că Franța este o țintă principală, date fiind operațțiunile sale din Orientul Mijlociu, dar și în contextul în care este mai ușor de lovit decât Statele Unite, conducătoarea coaliției împotriva ISIS.