Vulnerabilitatea care poate duce la o tragedie nucleară: ”Cauzele sunt multiple”

Publicat: 06 10. 2015, 09:38

Actorii industriei nucleare ‘încep, dificil, să lupte împotriva acestei noi amenințări insidioase’, analizează grupul de reflecție britanic Chatham House într-un studiu bazat pe 18 luni de cercetări.

Institutul estimează că centralele nucleare ‘nu sunt pregătite pentru a face față unei urgențe în materie de securitate cibernetică în cazul unui incident de mare amploare și ar întâmpina dificultăți în a-și coordona un răspuns adecvat’.

Cauzele sunt multiple: o finanțare insuficientă a acțiunilor de prevenție, o lipsă a pregătirii personalului, a normelor de reglementare și a culturii securității cibernetice, utilizarea crescândă a tehnicii digitale în sistemele de exploatare a centralelor și recurgerea la programe informatice de serie puțin costisitoare, dar mai vulnerabile la piratare, observă raportul.

Chatham House denunță ‘mitul răspândit’ potrivit căruia centralele nucleare ar fi protejate pentru că ele nu ar fi conectate la internet.

De fapt, numeroase instalații au amplasat progresiv o formă de conectare și sistemele lor informatice pot fi piratate prin mijloace uneori foarte simple, scrie Agerpres. Astfel, virusul Stuxnet, care a perturbat funcționarea instalațiilor nucleare iraniene în 2010, fusese implantat cu ajutorul unui dispozitiv USB.

Potrivit Chatham House, acest atac a devenit o referință în lumea hackerilor și le-a permis să-și îmbunătățească tehnica. ‘O dată ce existența Stuxnet a fost cunoscută, hackerii din toată lumea s-au inspirat din funcționarea sa și au încorporat unele din funcționalitățile lui în propriile lor programe malware’, explică raportul.