Wizz Air, decizie în premieră, după ce au început negocierile pentru Brexit

Publicat: 22 06. 2017, 18:22

Aeroportul Luton a fost destinația primului zbor efectuat de un avion al Wizz Air, în anul 2004. Compania consideră că noua bază va facilita zborurile spre diverse rute. Numeroase avioane Wizz Air vor fi staționate în Luton și vor fi create 36 de locuri de muncă.

„Aeroportul londonez Luton a fost foarte important pentru noi și rămâne așa”, a declarat Owain Jones, directorul executiv Wizz Air.

„Anul acesta, am avut 30 la sută din traficul aerian spre această destinație, iar staționarea avioanelor aici și echipajele locale ne vor permite să menținem creșterea puternică”, a spus Jones.

Jozsef Varadi, directorul general Wizz Air, a explicat că noua bază reflectă amploarea operațiunilor în Luton, unde compania a avut cinci milioane de clienți anul trecut, pe locul doi după EasyJet.

Cele două companii aeriene au în general rute diferite, Wizz Air concentrându-se pe Europa Centrală și de Est, iar EasyJet pe Europa Occidentală și zona Mediteranei. „Ne suprapunem în mod limitat cu EasyJet din Luton. EasyJet are un model de afaceri foarte diferit și o rețea foarte diferită de a noastră”, a subliniat Varadi.