WSJ: Ambasadoarea SUA în Grecia s-ar fi lăudat la Forumul de la Davos că ar fi finanțată de magnați greci: „Mă adoră”. Cum ar fi reușit să ajungă la evenimentul lui Eric Trump

Publicat: 11 10. 2026, 00:29
Actualizat: 11 10. 2026, 01:46

Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, s-ar fi lăudat, la Forumul Economic de la Davos, din ianuarie 2026, că ar avea legături sale strânse cu doi magnați greci și că aceștia i-ar fi finanțat călătoriile în jurul lumii, notează publicația americană Wall Street Journal. Totodată, Guilfoyle i-ar fi solicitat unui om de afaceri american să-i faciliteze accesul la o cină organizată în onoarea lui Eric Trump.

Potrivit unor persoane care au asistat la discuție și unei înregistrări audio analizate de The Wall Street Journal, Guilfoyle ar fi vorbit deschis, la Davos, despre relațiile sale cu oameni de afaceri greci bogați.

Cum ar fi reușit să ajungă ambasadoarea SUA la cina lui Eric Trump: „Îți pot pune lumea la picioare”

Ambasadoarea ar fi întâmpinat, însă, dificultăți în a obține accesul la o cină organizată în onoarea lui Eric Trump și ar fi apelat la un om de afaceri american, aflat pe lista invitaților pentru a o ajuta să intre la eveniment.

„Știi, îți pot pune lumea la picioare. Ceea ce meriți”, a spus ea, potrivit înregistrării.

„O să-ți fac o grămadă de bani, dracu’ să-i ia”, a afirmat ea într-un alt moment al discuției cu omul de afaceri.

Aceasta și-ar fi exprimat indignarea pentru că nu se afla pe lista invitaților la cina organizată de Greek House Davos.

„Nu poți să nu-l ai acolo pe ambasadorul SUA în Grecia, știi? Ea ar trebui să facă pe dracu-n patru pentru mine”, a spus Guilfoyle referindu-se la organizatoarea evenimentului.

În cele din urmă, Guilfoyle ar fi reușit să obțină un loc în ultimul moment.

Președinta Greek House Davos, Irene Vantaraki, ar fi declarat că echipa sa „a trebuit să gestioneze o mică criză de organizare care ar afectat un număr de oaspeți de rang înalt” și că „unii au fost dezamăgiți”. Guilfoyle a fost „amabilă și discretă” și a plecat devreme de la cină, a mai spus aceasta.

Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi plecat la Davos  alături de un afacerist bogat, într-un avion privat

Guilfoyle a recunoscut, în înregistrare, că a călătorit la ediția din ianuarie 2026 a Forumului Economic Mondial la bordul unui avion privat, împreună cu Alexandros Exarchou, directorul executiv al companiei grecești de construcții Aktor Group.

Potrivit relatărilor din „The Journal”, Guilfoyle a încurajat guvernele – din Bulgaria până în Albania – să colaboreze cu Exarchou și să achiziționeze gaze naturale americane în valoare de miliarde de dolari de la compania acestuia. Omul de afaceri grec făcea parte, după cum a afirmat ea în înregistrare, din „oamenii mei”.

Kimberly Guilfoyle ar fi susținut că ar fi avut o relație amoroasă cu un magnat grec, căsătorit: „Mă iubește, am petrecut Crăciunul cu el”

El nu era singurul om de afaceri care îi facilita deplasările lui Guilfoyle. Aceasta a mai spus, în înregistrare, că plănuia să zboare ulterior, în cursul aceleiași luni, la Paris, cu avionul unui magnat grec din domeniul transportului maritim, Nikolas Tsakos, pentru a participa la prezentarea de modă a soției acestuia.

Cei doi petrecuseră o parte din perioada sărbătorilor împreună în Gstaad, o stațiune elvețiană exclusivistă, de lux.

„Îl văd pe Nikos în fiecare zi, dracu’ să-l ia”, spunea ea în înregistrare. „Zbor cu el la Paris. Sunt cu el o săptămână întreagă… Mă adoră Dragule, am petrecut Crăciunul cu el. Și Revelionul. Înțelegi? Adică, peste tot.”

Ea s-ar fi pozat alături de iubitul grec în unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Paris

Când ambasadoarea s-a cazat la hotelul Four Seasons George V din Paris – un hotel preferat de vedetele de calibru de la Hollywood și de lideri africani și din Orientul Mijlociu – nota de plată a fost achitată de Tsakos, CEO-ul companiei Tsakos Energy Navigation, potrivit unor persoane familiarizate cu situația.

Guilfoyle a postat 20 de fotografii de la eveniment pentru cei două milioane de urmăritori de pe Instagram. Guilfoyle a apărut în ținute de designer, iar în una dintre imagini se află alături de Tsakos.

Reacția Ambasadei SUA la Atena față de cele relatate de Wall Street Journal

Un purtător de cuvânt al Ambasadei SUA la Atena a declarat că „întreaga carieră a ambasadoarei, atât în ​​serviciul public, cât și în afara acestuia, este guvernată de valori profunde și statornice” și că aceasta „a respectat cu strictețe normele de etică și regulile privind raportarea cadourilor stabilite de Departamentul de Stat”.

„Aceste acuzații nefondate nu sunt decât o încercare de a distrage atenția de la activitatea remarcabilă pe care o desfășoară în Grecia și în regiunea mai largă a Mediteranei de Est”, a precizat purtătorul de cuvânt.