Xi Jinping nu irosește niciodată o criză bună. The Guardian: În timp ce Iranul, Ucraina și Palestina distrag atenția lumii, el strânge șurubul”

Xi Jinping, președintele Chinei, profită la maximum de orice criză. Și mută în consecință. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă un premier de la Londra le-ar spune scoțienilor că nu pot avea propriul parlament. Sau că nu pot avea echipă națională de fotbal. Sau că nu au voie să arboreze steagul galezilor. Sau dacă galezilor li s-ar spune că limba și poezia lor sunt interzise și nu mai trebuie predate în școli. Revolta care ar urma ar distruge, probabil, Regatul Unit. Este concluzia formulată de Simon Tisdall, analist de politică externă la The Guardian.

Totuși, exact asta le spune Xi Jinping, „împăratul comunist al Chinei”, celor aproximativ 125 de milioane de membri ai celor 55 de minorități etnice și religioase. Împreună, reprezintă aproximativ 9% din populația țării (majoritar chineză Han), continuă Simon Tisdall.

• Xi susține că politica sa de sinizare, concretizată într-o nouă lege a „unității etnice”, va stimula identitatea și integrarea națională.
• Prin extinderea utilizării obligatorii a limbii mandarine, va îmbunătăți perspectivele de viață și de muncă.
• Minoritățile ar trebui „să se îmbrățișeze strâns ca semințele de rodie” pentru a construi o Chină puternică și unită, spune Xi.

„Însă tibetanii, mongolii, uigurii și alții care își prețuiesc limba și obiceiurile separate se opun cu vehemență la ceea ce ei consideră a fi asimilare forțată într-o monocultură conformistă și intolerantă. O monocultură dominată de viziunea limitată a partidului comunist. Pentru ei, este vorba de epurare etnică sub alt nume”, explică autorul analizei.

Războiul dus de Xi

Noua lege, continuă Tisdall, a fost condamnată, deși nu vehement, de guvernele occidentale. Legea a fost condamnată, vehement, de organizațiile pentru drepturi omului precum Amnesty International.

„Lobga Rangzen, un activist al programului Tibet Liber, și-a dat foc în semn de protest în fața ONU din New York luna trecută. Moartea lui a atras pentru scurt timp atenția internațională.

Însă astfel de tragedii nu sunt noi. Represiunea generală din Tibet și lagărele brutale de reeducare din Xinjiang sunt doar două aspecte de lungă durată ale războiului național tot mai intens al lui Xi împotriva disidenței, diferenței și diversității.

Legea și pedepsele sale dure se extind la cetățenii chinezi din străinătate. Adaugă greutate juridică eforturilor existente de a impune voința sa și a partidului (cam același lucru în zilele noastre) prin crearea unei populații conforme politic, intimidate, care nu îndrăznește să riposteze”, avertizează analistul.

„Un fatalism debilitant a pus stăpânire pe Occident”

Simon Tisdall  percepe un „fatalism debilitant” care a pus stăpânire pe Occident în ceea ce privește comportamentul Chinei, în multe cazuri:

• Persecutarea minorităților
• Eviscerarea democrației în Hong Kong
• Urmărirea penală a activiștilor pro-democrație, cum ar fi fostul editor al Apple Daily, Jimmy Lai.
• Suprimarea brutală a bisericilor creștine independente și a grupurilor religioase „neaprobate”.

„China lui Xi este acum văzută ca fiind pur și simplu prea mare, prea puternică din punct de vedere economic și prea amenințătoare din punct de vedere militar pentru a o influența, darămite să o controleze.

Atunci când afacerile interne ale Chinei sunt problema, este mai ușor să te ferești de ea.

Echilibrând stângaci comerțul cu securitatea și păstrând în mod culpabil tăcerea în ceea ce privește drepturile omului, Marea Britanie este departe de a fi singura dintre democrațiile occidentale care nu reușește să articuleze o politică coerentă față de China”, consideră Simon Tisdall.

„Încoronarea lui Xi”

Politicile din ce în ce mai agresive și intransigente ale lui Xi nu se limitează la problemele interne, continuă autorul analizei.

„Aflat la putere de aproape 15 ani, Xi, în vârstă de 73 de ani, devine din ce în ce mai încrezător și mai agresiv în urmărirea listei sale de obiective internaționale.

• Impunerea Chinei ca putere globală dominantă
• Retrogradarea SUA pe locul doi
• Transformarea țării sale în centrul esențial al unei noi ordini multipolare de securitate, economie și diplomatică.

Lista sa de obiective include preluarea Taiwanului înainte de a se retrage și supremația de necontestat în regiunea Asia-Pacific.

Toate indică o singură direcție: încoronarea lui Xi drept cel mai mare lider chinez de la Mao Zedong încoace”, punctează analistul de la The Guardian.

Provocările lui Xi

Xi Jinping provoacă SUA și Occidentul pe alte câteva fronturi, mai scrie Tisdall.

China intenționează să furnizeze Iranului până la 400 de rachete lansate direct de pe umăr și noi sisteme de apărare aeriană.

„Deja sprijină material agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Iar un Beijing încurajat desfășoară genul de arme comerciale îndrăgite de Donald Trump. Anul trecut, a restricționat exporturile de minerale vitale din pământuri rare, spre marea îngrijorare a Washingtonului.

Abia săptămâna aceasta, China a ripostat la noile tarife impuse de Trump blocând vânzările de tehnologie legată de drone.

Poziția din ce în ce mai optimistă a lui Xi se datorează în mare măsură denaturării de către Trump a ordinii globale de după 1945, disprețului față de dreptul internațional și suveranitatea națională (așa cum s-a văzut în Venezuela și Groenlanda) și relațiilor tensionate cu aliații tradiționali precum Japonia, Coreea de Sud și țările europene NATO.

Mulți consideră acum SUA un partener nesigur. Pentru China, mutarea atenției lui Trump din Asia către emisfera vestică este o oportunitate de aur care trebuie exploatată cât timp durează”, consideră analistul de politică externă.