Xi Jinping și Emmanuel Macron au discutat despre războiul din Ucraina. Președintele Chinei i-a spus omologului său francez că securitatea continentului european trebuie să aparțină țărilor UE

Publicat: 10 05. 2022, 20:13
Foto: Mediafax foto

Într-o convorbire telefonică, președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis omologului său francez, Emmanuel Macron, că lupta dintre marile puteri, în contextul crizei din Ucraina, ar putea deveni o amenințare mai mare și de durată la adresa păcii globale decât criza în sine.

Potrivit Digi 24, China a cerut în repetate rânduri țărilor europene să își exercite autonomia diplomatică și să nu se alinieze cu Statele Unite în ceea ce Beijingul spune că este o „mentalitate de război rece”. De asemenea, China a refuzat să condamne Rusia pentru invadarea Ucrainei, pe care Vladimir Putin o numește „operație militară specială”.

Televiziunea de stat chineză precizează că Xi Jinping i-a transmis lui Emmanuel Macron în cadrul discuției telefonice că statul său consideră că Europa ar trebui să dețină controlul deplin asupra securității europene.

Mai mult, președintele chinez speră ca Franța să joace un rol activ în intensificarea relațiilor dintre China și Uniunea Europeană, în contextul în care deține președinția rotativă a UE.

De partea cealaltă, Palatul Elysee a transmis că cei doi șefi de stat au discutat despre criza alimentară globală care decurge în urma războiului din Ucraina și au pledat pentru aplicarea imediată a unui armistițiu.

„Cei doi șefi de stat și-au reiterat angajamentul de a respecta integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei”, a transmis Palatul Elysee.

Referitor la restricțiile dure legate de COVID în ceea ce privește circulația persoanelor în China, Macron a cerut autorităților chineze să țină cont de activitatea comunității franceze de acolo, în special prin menținerea legăturilor aeriene cu Franța, permițând călătoriile către aeroporturi și asigurându-se că părinții și copiii lor nu vor fi despărțiți.