Zeci de mineri au rămas blocați în subteran în urma unui cutremur, în Bosnia. „Echipele de salvare fac eforturi surpaomenești”

Publicat: 05 09. 2014, 08:18
Actualizat: 05 09. 2014, 12:21

„Dintre cei 56 de mineri care se aflau în mină, 22 au reușit să iasă la suprafață și 34 se află în continuare în zona afectată”, a declarat în cursul nopții directorul minei din Raspotocje, Esad Civic.

„Comunicăm cu ei. Sunt bine și au suficient aer curat pentru a putea aștepta sosirea echipelor de salvare”, a afirmat Civic.

Într-o primă fază, conducerea minei a anunțat că opt mineri sunt blocați în galerii.

Epicentrul cutremurului cu magnitudinea de 3,5, care s-a produs la orea 16.30 (14.30 GMT), s-a aflat la 53 de kilometri nord-vest de Sarajevo și a provocat o explozie de gaz în mină.

Mai multe galerii s-au surpat și echipele de salvare au început târziu, în cursul serii, să își creeze drum către minerii blocați, a precizat Civic.

Ei s-au refugiat într-o galerie care nu a fost avariată de cutremur și se află la o adâncime de aproximativ 600 de metri, potrivit unui oficial al sindicatului, Mehmed Oruc.

Doi mineri răniți au fost spitalizați la Zenica.

„Echipele de salvare fac eforturi surpaomenești pentru a-și salva camarazii. Tocmai am luat legătura cu ei. Ei susțin că sunt toți împreună și că sunt bine”, a declarat la fața locului Nermin Niksic, premierul entității croato-musulmane din Bosnia, unde se află regiunea Zenica.

Pentru moment nu au fost semnalate pagube în alte părți în urma seismului.