Zelenski îi oferă lui Macron „Ordinul Libertății”, una dintre cele mai importante distincții ale Ucrainei: „Emmanuel, un adevărat prieten al nostru”
Președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit la Paris cu Emmanuel Macron, căruia i-a acordat „Ordinul Libertății” pentru sprijinul oferit Ucrainei. Cei doi lideri au discutat despre consolidarea apărării antiaeriene și viitorul cooperării militare europene.
Volodimir Zelenski s-a întâlnit luni, la Paris, cu omologul său francez, Emmanuel Macron, în contextul unei noi reuniuni a aliaților occidentali dedicați sprijinirii Kievului. La finalul întrevederii, liderul ucrainean i-a înmânat președintelui Franței Ordinul Libertății, una dintre cele mai înalte distincții acordate de statul ucrainean, în semn de recunoaștere pentru sprijinul constant oferit în ultimii ani, scrie Pravda.ua.
Zelenski a descris întâlnirea drept una „productivă”, precizând că principalele teme abordate au fost consolidarea apărării Ucrainei, dezvoltarea capacităților antibalistice europene și aprofundarea cooperării dintre Kiev și Paris.
„Am discutat în detaliu despre situația de pe front și despre nevoile Ucrainei în ceea ce privește protejarea populației împotriva atacurilor rusești. Este important să consolidăm Ucraina, să ne întărim apărarea aeriană și să accelerăm dezvoltarea capacităților antibalistice ale Europei”, a declarat Zelenski, într-un mesaj publicat pe X.
Liderul de la Kiev a afirmat că Franța dispune de tehnologiile și expertiza necesare pentru a contribui la întărirea sistemelor de apărare ale Ucrainei și a afirmat că acest obiectiv va fi urmărit împreună cu partenerii occidentali.
Macron, decorat cu Ordinul Libertății
În cadrul vizitei oficiale, Volodimir Zelenski i-a oferit lui Emmanuel Macron Ordinul Libertății, una dintre cele mai importante distincții ale Ucrainei, rezervată personalităților care au adus contribuții remarcabile la apărarea independenței și suveranității țării.
Președintele ucrainean a evidențiat rolul jucat de liderul francez în consolidarea relațiilor dintre cele două state.
„Astăzi i-am mulțumit lui Emmanuel pentru asistența și sprijinul acordate de-a lungul acestor ani și i-am acordat președintelui Ordinul Libertății, un adevărat prieten al Ucrainei”, a transmis Volodimir Zelenski.
Sursa video – X/@NijhuisClaretta
Potrivit liderului de la Kiev, relațiile dintre Ucraina și Franța au ajuns la un „nivel cu adevărat strategic”, în mare măsură datorită implicării personale a președintelui Emmanuel Macron.
Parisul găzduiește reuniunea „Coaliției celor Dispuși”
Întâlnirea dintre cei doi șefi de stat precede cea mai recentă reuniune a Coaliției celor Dispuși, organizată luni la Paris.
Macron a anunțat că summitul va aduce noi decizii privind sprijinul militar acordat Ucrainei, dezvoltarea cooperării industriale în domeniul apărării și intensificarea măsurilor împotriva așa-numitei „flote fantomă” utilizate de Rusia pentru a evita sancțiunile internaționale.
Inițiativa Coaliției celor Dispuși, lansată în martie 2025 sub conducerea Franței și a Regatului Unit, reunește 37 de state și urmărește pregătirea mecanismelor necesare pentru implementarea unui eventual acord de pace în Ucraina.
La reuniunea de la Paris participă și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, marcând prima prezență a Chișinăului la un summit al acestei coaliții.