Zelenski inițiază o remaniere guvernamentală, începând cu un nou prim ministru: „Aștept cu nerăbdare prezentarea planului de ACȚIUNE”

Publicat: 14 07. 2025, 19:39

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut luni prim-viceprim-ministrului Iulia Sviridenko să conducă un nou Guvern, pregătind terenul pentru o remaniere politică, în contextul în care perspectivele de încheiere a războiului dintre Ucraina și Rusia par tot mai îndepărtate.

Numirea, care necesită aprobarea Parlamentului, intervine în contextul în care eforturile diplomatice de a pune capăt războiului, aflat acum în al patrulea an, au stagnat și în contextul în care Ucraina încearcă să își revigoreze economia aflată în criză de bani și să construiască o industrie locală de producție de armament.

„Am propus ca Iulia Sviridenko să conducă Guvernul Ucrainei și să reînnoiască semnificativ activitatea acestuia”, a declarat Zelenski într-o postare pe platforma X. „Aștept cu nerăbdare prezentarea planului de acțiune al noului Guvern în viitorul apropiat”.

Viceprim-ministrul Ucrainei, Iulia Sviridenko.

Conform Kyiv Independent, Zelenski a declarat că s-a întâlnit cu Sviridenko, care deține și funcția de ministru al Economiei, mai devreme în cursul zilei pentru a discuta despre cooperarea cu SUA și Europa, consolidarea economiei, stimularea producției de arme și reformarea ramurii executive.

În conformitate cu Constituția Ucrainei, Parlamentul numește Guvernul.

Pentru ca Sviridenko să devină următorul șef al Guvernului, prim-ministrul Denis Șmihal trebuie să își prezinte oficial demisia Parlamentului, care este apoi obligat să voteze pe această temă.

Dacă Parlamentul acceptă demisia lui Shmyhal, Guvernul demisionează, iar parlamentarii au la dispoziție 30 de zile pentru a vota următorul prim-ministru.

Următoarea sesiune a Parlamentului urmează să înceapă săptămâna aceasta. Partidul Servitorul Poporului al lui Zelenski controlează majoritatea locurilor, cel puțin 231 din 450, și este de așteptat să sprijine decizia președintelui.

Zvonurile privind înlocuirea lui Șmihal – prim-ministrul cu cel mai lung mandat de până acum – au circulat încă din vara anului trecut. Deși Zelenski a înlocuit mai mulți oficiali în septembrie 2024, Șmihal a rămas în funcție.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Emisarul american pentru Ucraina efectuează o vizită oficială la Kiev/ SUA ia în considerare impunerea unor noi SANCȚIUNI împotriva Rusiei