Zona de căutări a avionului MH370 va fi dublată

Publicat: 17 04. 2015, 07:06

Oficiali malaysieni, australieni și chinezi s-au întâlnit joi la Kuala Lumpur, capitala Malaysiei, pentru a discuta despre operațiunile de căutare a avionului aparținând Malaysia Airlines dispărut pe 8 martie 2014 în Oceanul Indian.

Potrivit premierului australian, cele trei țări au decis să extindă zona de căutare dacă epava avionului nu va fi găsită până la încheierea operațiunilor în curs.

„În cazul în care nu vom găsi nimic, ne vom angaja să extindem căutările pe o rază de încă 60.000 de kilometri pătrați”, a declarat premierul australian Tony Abbot.

Avionul care asigura cursa MH370 a dispărut de pe ecranele radarelor la 8 martie 2014, la scurt timp după ce a decolat din Kuala Lumpur cu destinația Beijing, devenind unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviației.

Anchetatorii consideră că avionul, care avea la bord 227 de pasageri și 12 membri ai echipajului, a deviat mii de kilometri de la rută, înainte de a se prăbuși în ocean, în largul Australiei.

Operațiunile de căutare, care s-au concentrat pe o suprafață de 60.000 de kilometri pătrați de ocean, la aproximativ 1.600 de kilometri vest de orașul australian Perth, nu au oferit nici un rezultat până acum.