Cum am picat în păcatul pe care nici morala creștină, nici comuniștii nu l-au dovedit

Redactor:
Eugen Istodor
Cum am picat în păcatul pe care nici morala creștină, nici comuniștii nu l-au dovedit
Uite, aici formula vicioasă pe care o perpetuăm. Întâi, am creat monstrul. Zice Ștefan Frustok-Matei. Sistemul financiar trebuia să rămână sluga economiei reale. Băncile, însă au devenit, o adevărată industrie a banilor, arbitru și jucător. Apoi, a apărut mutantul. Acesta funcționează fără acoperire în realitate, de fapt. Prin speculație. Criza din 2008? Un moment. Încă ne mai mișcăm în cea mai puternică criză economică din istorie. Realitatea și economia reală se zbat să le dea cu plus. Băncile nu au avut niciun moment de conștiință și s-au întors nestingherite la vechile obiceiuri.

Formula Lăcomiei

Într-o lume cu resurse limitate, omul a fost mereu obligat să-și facă provizii din cele necesare traiului de zi cu zi. Această nevoie, de altfel legitimă, a degenerat treptat într-o dorință fără margini de a acumula cât mai multă avere. Lăcomia, căci despre lăcomie este vorba, a devenit, din păcate, o trăsătură a naturii umane care nu a putut fi reprimată nici de morala creștină, care a trecut-o în rândul celor 7 păcate capitale și nici de etica comunistă, care ar fi vrut să creeze un „om nou” perfect.

Cum oamenii fac mereu aceleași greșeli

După criza din 1929, au fost adoptate o serie de reglementări care au asigurat sistemului financiar mondial o stabilitate de mai mai bine de o jumătate de secol. Dar, prin anii ”90, aceste reglementări deveniseră un obstacol în calea ambițiilor de creștere ale noilor industrii financiare. Acestea au făcut tot ce le-a stat în putință și până la urmă au și reușit, să impună relaxarea reglementărilor. Pe lângă serviciile bancare tradiționale, băncile au putut astfel să se implice agresiv în activități „investiționale” de mare risc, prin tranzacționarea unor instrumente financiare foarte complicate. Chiar și celor care erau conștienți de ce ar fi putut să li se întâmple, le era greu să facă față agresivității cu care băncile promovau o serie de produse extrem de tentante, de genul „creditului cu buletinul” sau a diverselor „scheme” care promiteau câștiguri generoase.

Cine închide ochii

Organismele de reglementare și de supraveghere, care ar fi trebuit să avertizeze asupra riscurilor, au închis cu complicitate ochii. Când criza devenise iminentă, guvernele s-au repezit să garanteze depozitele bancare, anesteziind astfel depunătorii, dar protejând de fapt băncile.

Jocul de-a lăcomia Acum

Plecând de la ideea lui Adam Smith, potrivit căreia, patronul capitalist, urmărindu-și propriul interes, servește implicit și interesul general, partizanii noului capitalism financiar, au considerat lăcomia ca fiind „bună”, devreme ce stimulează acest interes. Astfel, în loc să se încerce îngrădirea lăcomiei, aceasta este încurajată într-un mod iresponsabil de către bancherii la fel de lacomi, la rândul lor avizi de câștiguri cât mai mari.

Omul e cinstit? Nu, e șmecher. Șmecheria-izvor de prosteală

Teoriile economice s-au bazat pe prezumția că omul este cinstit, cumpătat și inițiativele lui economice sunt raționale. Crizele nu ar fi putut să fie decât consecința unor cauze externe, fără ca individului să i se fi atribuit un rol deosebit în producerea lor. În realitate, crizele au la origine dorința nemăsurată de câștig a oamenilor, dispuși să își pună la bătaie toate economiile și apoi să se împrumute, numai ca să poată „investi” în industrii care promit produse al căror preț ar urma să crească la nesfârșit. În momentul în care prețurile nu mai pot fi susținute, acestea scad vertiginos și toată construcția se prăbușește sfârșind în criză financiară. Acesta a fost modelul majorității crizelor care au zguduit capitalismul de-a lungul istoriei sale, începând cu legendara criză a bulbilor de lalea din Olanda secolului al XVII-lea și terminând cu recentele crize mondiale.

Inconștiență și lobby

După toate cele petrecute, te-ai fi așteptat să fie urgent adoptate niște reglementări prudențiale de natura celor instituite în 1933. Nu ar fi deloc imposibil să fie separate serviciile bancare tradiționale, care ar trebui să devină un fel de utilități publice, de activitățile așa zis investiționale, de tranzacționare a unor instrumente financiare exotice, care țin mai mult de industriile jocurilor. Din păcate lobby-ul industriilor banilor este atât de puternic, încât noile reglementări, asumate de G20, nu schimbă pe fond mare lucru, iar jocul continuă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, putând să arunce oricând lumea într-o nouă criză și mai devastatoare.

Ștefan Frustok-Matei a fost director științific al Institutului de proiectări și automatizări. În 1983, a primit premiul Academiei Române pentru primul robot industrial din România. Acest interviu cu Ștefan Frustok-Matei este prilejuit de apariția cărții sale Global Casino, Paideia, 2016.
 

Inchide