EXCLUSIV | Și războiul metalelor rare continuă. De ce au lăsat occidentalii soarta industriilor lor de vârf în mâinile Chinei

EXCLUSIV | Și războiul metalelor rare continuă. De ce au lăsat occidentalii soarta industriilor lor de vârf în mâinile Chinei
Interviu cu jurnalistul francez Guillaume Pitron, despre supremația Chinei în extracția și prelucrarea metalelor rare
Publicat: 16/09/2022, 14:05
Actualizat: 16/09/2022, 14:08

În cartea sa, „Războiul metalelor rare” – distinsă cu premiul pentru cea mai bună carte economică a anului 2018 al publicației Le Monde -, jurnalistul francez Guillaume Pitron vorbește despre cum competiția acerbă la nivel mondial pentru achiziția și pentru controlul rezervelor de metale rare modifică relațiile internaționale și direcțiile geopolitice. Nu este singurul specialist care vorbește despre necesitatea ca Uniunea Europeană să elimine dependența de China la acest capitol. Dar, Guillaume Pitron o face într-un limbaj clar și pe un ton al urgenței. El este de părere că Occidentul a predat soarta tehnologiilor sale digitale – într-un cuvânt, crema industriilor viitorului – în mâinile unei singure națiuni: China.

Potrivit Centrului pentru Studii Strategice Internaţionale din Statele Unite, China furnizează peste 85% din metalele rare la nivel global şi deţine aproximativ două treimi din oferta globală. Unele statistici spun că cererea pe piața metalelor din pământuri rare va crește de aproape zece ori între 2025 și 2030.

Comisia Europeană a elaborat, în 2020, o listă cu așa-numitele metale critice. Sunt 30 de asemenea metale de care au urgentă nevoie economiile europene și sectorul științific european. Jurnalistul francez trage un serios semnal de alarmă: fabricarea și întreținerea echipamentelor militare sofisticate ale armatelor occidentale au ajuns să depindă de bunăvoința Beijingului. China poate oricând să stopeze exporturile de metale rare – a făcut-o deja cu Statele Unite și cu Japonia – și atunci va putea bloca buna funcționare a industriilor de vârf ale Occidentului.

Concluzia jurnalistului francez este, totuși, una optimistă: războiul metalelor rare este departe de a fi pierdut de către occidentali. Aceștia sunt capabili să găsească zone noi de extracție cu pământuri rare și pot, totodată, să găsească soluții tehnologice noi. Inventivitatea Statelor Unite și a Uniunii Europene în domeniul tehnico-științific este departe de a-și fi spus ultimul cuvânt.

Jurnalist francez specializat în economie internațională, în geoeconomie și geopolitică, Guillaume Pitron colaborează constant cu publicații ca Le Monde Diplomatique și National Geographic. A realizat documentare pentru principalele canale de televiziune din Franța despre metalele rare din China sau despre extracția petrolului din Alaska. A realizat aproximativ 100 de reportaje, investigații și documentare în peste 40 de țări. Guillaume Pitron fost distins cu aproximativ douăzeci de premii franceze și internaționale pentru jurnalism. În 2018, a publicat prima sa carte „Războiul metalelor rare. Fața ascunsă a tranziției energetice și digitale” (”La guerre des métaux rares. La face cachée de la transition énergétique et numérique”), iar în anul 2021 a publicat cartea „Iadul digital. Călătorie disperată după un Like” („L’enfer numérique. Voyage au bout d’un Like”). Are un master în drept la Universitatea din Paris și un master în drept internațional la Universitatea din Georgetown – Statele Unite.

Guillaume Pitron a avut amabilitatea de a ne fi oferit un interviu în exclusivitate pentru Gândul.

Bogdan Rădulescu: Ce anume din viața noastră obișnuită, de zi cu zi, ne face dependenți de produsele tehnologice bazate pe metale rare? Pentru noi, oamenii obișnuiți, dar și pentru așa-numitele industrii de ultimă generație…

Guillaume Pitron: Viața noastră modernă nu ar fi la fel de agreabilă dacă nu ar exista aceste metale rare. Ele populează traiul nostru cotidian, chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru. Uneori, nu avem nici cea mai mică idee despre importanța lor.

În fiecare zi folosim șaizeci sau poate șaptezeci de metale, unele dintre ele fiind metale rare. Le regăsim în obiecte precum telefoanele noastre mobile, bateriile mașinilor electrice, în aparatura de producere de energie electrică ecologică. Putem da sute de exemple despre importanța acestor metale rare în lumea civilizată de azi. Un astfel de metal esențial este neodimul. Este un minereu rar care se găsește cu precădere în China.

Neodimul este extras din minele de fier și reprezintă un subprodus al industriei fierului. Îl folosim la fabricarea telefoanelor mobile care au încorporat un magnet care conține neodim, fier și bor. Acest magnet este responsabil de producerea de vibrații când sunt apelate telefoanele noastre, atunci când acestea sunt setate pe modul vibrații. Când vă mai vibrează telefonul, gândiți-vă că acest lucru este posibil datorită unui metal rar care se numește neodim.

Un alt exemplu, tot din sfera utilizării metalelor rare în fabricarea telefoanelor mobile, este cel al indiului. Acesta este produs sub formă de pudră și acoperă suprafața ecranelor telefoanelor mobile. Indiul a fost integrat pe suprafața ecranelor noastre odată cu introducerea în meniu, în urmă cu vreo 15 ani, a funcției touchscreen și, mai ales, odată cu apariția versiunilor de Iphone și a tabletelor. Indiul este cel care face ca ecranele noastre de telefon mobil să fie tactile. O simplă pudră metalică, aplicată în cantități mici, permite existența acestei funcții de touchscreen pe ecranele telefoanelor noastre mobile.

Vă mai aduceți aminte epoca de dinaintea utilizării indiului pentru fabricarea telefoanelor mobile? Epoca „pre-indiu” era caracterizată prin fabricarea de telefoane mobile de primă generație, având douăsprezece taste, cu ajutorul cărora ne tot chinuiam ore întregi să scriem mesaje SMS. Așadar, indiul este cel care ne-a schimbat viețile fără să o știm, fără să avem nici cea mai vagă idee despre importanța lui în rapiditatea și comoditatea comunicării.

Metalele rare sunt prezente și în producția de mașini electrice. Același neodim, menționat anterior, îl putem regăsi în majoritatea motoarelor cu care sunt echipate mașinile electrice. 90% dintre aceste motoare conțin neodim. Dar, în bateriile acestor automobile electrice pot fi găsite și altfel de metale considerare rare, așa cum intră și în componența bateriilor de smartphone: litiul, dar și alte tipuri de minereuri (grafitul) sau alte tipuri de metale rare (nichelul, cobaltul).

Trebuie spus că aceste metale sunt denumite „rare” deoarece sunt mai rare în natură decât metalele obișnuite (fierul, cupru, aluminiul, zincul). Prin comparație cu acestea, metalele denumite ”rare” sunt de câteva mii de ori mai puține în natură. Raritatea lor le face să fie denumite și materii critice. Am reușit în timp să le separăm de metalele obișnuite prin procese tehnologice și am descoperit că au fantastice proprietăți electronice, electromagnetice, catalitice și optice. În familia metalelor rare intră, deci, galiul, indiul, neodimul, nichelul, litiul, cobaltul, wolframul, tungstenul.

În industria de fabricare a turbinelor eoliene se folosește cu precădere neodimul. El se găsește în componența magneților din interiorul acestor turbine. Indiul este prezent în industria panourilor solare, în industria microprocesoarelor. Industria modernă de armament folosește minereuri de metale rare pentru fabricarea avioanelor de vânătoare F-35 și pentru asamblarea rachetelor inteligente de mare precizie.

După cum vedeți, nu am putea  trăi o singură zi fără să recurgem la aceste metale rare. Într-o zi, un expert chinez în acest domeniu mi-a spus: „Dacă ar fi să ajungem într-o bună zi să trăim fără ajutorul metalelor rare, atunci am fi obligați să ne întoarcem la modul de viață din anii ‘70”. Este afirmația unui chinez, afirmație care ilustrează foarte bine starea noastră de dependență față de aceste metale rare. Dacă într-o zi am rămâne fără ele, atunci o asemenea situație ar cauza literalmente o revoluție.

În condițiile competiției acerbe chino-americane pentru supremația tehnologică există și lupta pentru primatul tehnologiei cuantice. Această tehnologie folosește, la rândul ei, metale rare?

Tehnologia cuantică aduce capacități de calcul din ce în ce mai puternice. Totodată, o capacitate mai mare de a gestiona cantități imense de date, care trebuie stocate în servere și care sunt folosite pe diverse interfețe, cum este telefonul nostru mobil, spre exemplu. Când spunem o mai mare putere informațională, spunem de fapt mai mari cantități de date stocate, mai multe aplicații informatice zilnice care produc aceste date. Deci, tehnologia cuantică este o miză extrem de importantă, la fel cum, înaintea ei, au fost tehnologia 5G, Metavers, tehnologia pentru criptomonede denumită NFT (Non-Fungible Token, un identificator digital unic care nu poate fi copiat, înlocuit sau subdivizat, utilizat pentru a certifica autenticitatea unui proprietar de cont digital). Toate acestea înseamnă, până la urmă, identificarea, exploatarea și folosirea pentru inteligența artificială a cât mai multor cantități de metale rare.

Cum au reușit chinezii să devină lideri de piață în domeniul metalelor rare și de ce occidentalii s-au lăsat depășiți de China pe piața mondială a acestor materii prime?

China este țara care are gigantice rezerve de metale rare. Dispune de un potențial enorm în acest domeniu. China este o țară care nu prea ține cont de aspectele de protejare a mediului și care nu ezită să exploateze și să prelucreze rapid multe dintre metalele rare ale subsolului său, fără să țină cont de restricții ecologice. Și aici includ producția de grafit, o parte din cantitățile de litiu, dar și exploatarea rezervelor de tungsten, de galiu, de indiu.

Chinezii nu se mai gândesc la tehnologiile poluante prin care extrag aceste minereuri de metale rare, pentru ei fiind mult mai important criteriul eficienței, adică să aibă aceste resurse cât mai rapid la dispoziția lor. Deci, în acest fel, chinezi s-au plasat cu un pas înainte față de occidentali în cursa pentru exploatarea acestor minereuri de metale rare, fiindcă nu au în față niciun fel de obstacol în lanțul de producție.

Noi, europenii, în schimb, când ne organizăm sectorul minier, suntem obligați să ținem cont de legislația privind protecția mediului. Noi concepem exploatările din domeniul minier ca fiind murdare, poluante, adică o muncă ingrată. Chinezii nu au astfel de scrupule. Au acceptat să polueze, să își murdărească mâinile, scormonind frenetic după rezervele subsolului lor și, astfel, au produs mari cantități de metale rare și, la un moment dat, țara lor a devenit un lider în producția unor anumite metale de acest gen, metale considerate strategice pentru tranziția energetică și informatică.

Astfel, China a dobândit un statut de lider influent în acest domeniu. Odată ajunși în această poziție, chinezii au conștientizat două lucruri esențiale: au  descoperit că, din punct de vedere geologic, sunt bogați în rezerve de metale rare și, apoi, au realizat că Occidentul, din rațiuni ce țin de protejarea propriului mediu înconjurător, a permis Chinei să dobândească statutul de lider de piață.

Depindem de China. Am acceptat ca Beijingul să extragă și să producă aceste metale rare pentru sine, dar și pentru noi, și, în cele din urmă, am împărți industria metalurgică globală între cei care produc metalele rare și cei care le cumpără. Așa a ajuns China să domine piața resurselor strategice, și nu europenii. Această realitate este consecința logică a abandonării de către noi a sectorului minier, dar și a voinței feroce a chinezilor de a produce metale strategice cu orice preț, fără să le pese de protecția mediului.

Am putea atunci, să vorbim chiar de un monopol chinez pe piața mondială a metalelor rare?

China nu are încă un monopol. Nu este neapărat vorba de așa ceva. Vorbim mai degrabă de faptul că Beijingul este azi pe primul loc în top, acest lucru însemnând 40% din producția mondială de metale și minerale rare asigurate de către chinezi.

În anumite cazuri particulare, pentru anumite metale rare, China asigură peste 80% din piața mondială a acestui tip de metale. Sunt metale pe care occidentalii nu au mai dorit să le extragă ei înșiși, au dat mână liberă Chinei să devină producătorul acestui tip de marfă, nutrind speranța că Beijingul le va vinde ori de câte ori vor avea nevoie pentru propria lor dezvoltare.

China le produce, dar va conserva producția pentru sine și nu le va mai vinde europenilor, cu atât mai puțin americanilor, iar, la un moment dat, dacă se continuă în acest ritm, raportul de forțe va bascula în favoarea chinezilor.

Deci, care sunt atunci intențiile geoeconomice ale Beijingului în domeniul metalelor rare?

Intențiile Chinei mi se par destul de clare în acest moment. Autoritățile de la Beijing au înțeles că tranziția energetică este o tranziție bazată pe asemenea metale, că noi resurse strategice vor apărea după epoca petrolului și a cărbunelui. Singura modalitatea ca să fii la înălțime în această tranziție energetică nu înseamnă doar să vinzi minereuri de metale la cel mai bun preț posibil, ci să vinzi produsul finit. Adică să urci din nou pe scara valorică, acest lucru însemnând o succesiune de activități interconectate care, fiecare luată în parte, dezvoltă o valoare strategică. În perioada tranziției energetice, sunt mai bine plasați nu cei care vând metalul brut ca minereu, ci cei care vor reuși să vândă metalele prelucrate, să le  rafineze, cei care vând celulele folosite la producția de baterii, apoi bateriile însele și, pe urmă, pot vinde chiar și vehicule electrice.

Există o anume logică în această ascensiune pe scara valorică pe care China a început-o de peste douăzeci de ani. Una este să vinzi un minereu brut de metal rar la trei dolari per kilogram, ceea ce înseamnă o cifră negativă, fără adaos de valoare, și alta să fii capabil să vinzi pe piața internațională automobile electrice cu mii de euro sau chiar zeci de mii de euro. Marja de profit și valoarea adăugată nu sunt aceleași. Nici calitatea mâinii de lucru nu este aceeași. Mâna de lucru devine, în ultimul caz, din ce în ce mai calificată.

Deci, logica chineză a dominației pe piața globală a metalelor rare nu înseamnă doar o dominație la vârful scării valorice, ci și la baza ei. Să luăm doar exemplul bateriilor pentru automobilele electrice. Dacă ne uităm un pic pe cifre, vedem cum China produce pentru sine o sumă de metale rare – nichel, cobalt, litiu – care se regăsesc în compoziția acestor baterii, asigurându-se că nu depinde de importuri din alte zone, și, în același timp, exportă pe piața mondială 70% din totalul de baterii pentru automobilele electrice.

Aproape 60% din totalul autoturismelor electrice din întreaga lume sunt fabricate în China. Această realitatea demonstrează nu doar că, în perioada tranziției energetice, China vrea să fie stăpânul bogățiilor subsolului, ci și ambiția ei de a fi liderul anumitor industrii-cheie.

Care sunt posibilele schimbări geopolitice legate de extracția și importul/exportul de metale rare și cum se explică anumite schimbări de direcție în relațiile internaționale în funcție de necesitatea accesului la surse de metale rare?

Concurența pentru a intra în posesia unor resurse de pământuri rare, pentru exploatarea de resurse rare, va avea desigur un impact asupra economiei mondiale și a geopoliticii. În acest sens, ne putem aștepta la o dublă evoluție. În primul rând, vom asista la pierderea influenței pe scena mondială a statelor producătoare de petrol, state ca Arabia Saudită, Rusia sau Algeria. Aceste state se vor afla în viitor din ce în ce mai puțin în centrul intereselor economice occidentale.

În schimb, țările care dețin resurse strategice, cu ajutorul cărora se va realiza tranziția energetică, vor ieși din ce în ce mai mult la rampă în viitoarea ecuație geoeconomică. Vorbim în primul rând de țări din așa-numitul triunghi latino-american ABC (Argentina, Bolivia, Chile), țări care dispun de mari rezerve de litiu. Vorbim, de asemenea, de Congo, o țară africană bogată în cobalt. Ne putem referi în egală măsură la Indonezia, unde există rezerve importante de nichel. Nu pot să nu menționez în această listă și Kazahstanul, o țară plină de pământuri rare neexploatate, bogate în crom. Toate aceste state pot juca un rol important pe scena economică mondială grație resurselor lor. Ele vor deveni repere importante în jocurile economice la nivel mondial pe măsură ce Occidentul își va manifesta o nevoie imperioasă de a achiziționa asemenea resurse.

Un aspect important trebuie menționat însă: deși, la prima vedere, aceste țări menționate mai sus sunt avantajate, ele pot fi perdante pe termen lung, dacă se vor limita doar să vândă minereuri brute, neprelucrate, de metale rare, dacă nu vor fi capabile, precum China, să urce pe scara valorică. Toate aceste țări cu resurse strategice enumerate de mine înțeleg foarte bine care este miza în viitor și, totodată, care sunt riscurile. Înțeleg că nu este suficient să exporți materie primă, ci că avantajul decurge din capacitatea de a prelucra propriile resurse, să le rafinezi, și să le transformi în produse strategice (baterii de autoturisme electrice, componente de telefoane mobile, componente pentru tehnologia de vârf). China nu s-a mulțumit să exporte minereuri rare, ci a început să fabrice celule necesare bateriilor de autoturisme electrice, ba chiar și-a manifestat ambiția de a deveni un producător important de asemenea autoturisme.

Miza pentru aceste țări care dețin resurse strategice din subsolul lor este să își dezvolte propriile lor capacități industriale, care să le permită transformarea de metale rare în produse finite. Dar, ca să atingă un asemenea obiectiv, ele vor avea nevoie de infrastructura rutieră și portuară dezvoltate. În plus, vor avea nevoie de resursă umană calificată pentru a susține fabricarea de produse finite cu impact strategic. Au nevoie de stabilitate politică, de un cadru legislativ la fel de stabil, să reducă corupția, să atragă investiții pe termen lung.

Cum credeți că va supraviețui Occidentul în cazul unei penurii de metale rare? Care ar fi soluțiile de luat în considerare și care ar trebui să fie strategiile Franței și ale Uniunii Europene în general pentru a face față unei astfel de crize?

O asemenea criză s-a întrevăzut atunci când China a decis să nu mai exporte minereuri de metale către Statele Unite și Japonia.

Există întotdeauna riscul apariției unor penurii. Dar, nu se poate vorbi de o penurie globală a tuturor metalelor rare. Dacă ar surveni un astfel de episod, atunci el ar fi de proporții cataclismice. Dar acesta este un scenariu imposibil.

China continuă să exporte, totuși, cantități semnificative din metalele sale rare. Congo exportă încontinuu cobalt. Statele din America Latină menționate de mine au rezerve deschise exporturilor. Ca să apară o blocare intenționată a exporturilor de metale rare, aceste țări ar trebui să își coordoneze eforturile, ar trebui să le vedem manifestând o formă de ”naționalism minier”, să se coalizeze în alianțe geopolitice puternice pentru a impune în mod artificial un scenariu al penuriei. Dar, eu nu cred într-un asemenea scenariu apocaliptic.

În schimb, este posibil să ne confruntăm cu penurii limitate în timp și spațiu de anumite metale rare, adică un anumit metal strategic să lipsească la un moment dat de pe piață. Pot exista pe moment sincope neintenționate ale exporturilor, pentru că cererea este mai mare decât oferta. Asemenea sincope pe piață ar putea surveni pentru o scurtă perioadă în ceea ce privește litiul, nichelul sau grafitul, din cauza existenței unei cereri explozive și din cauza faptului că țările exportatoare nu mai pot ține pasul cu cererea de pe piața mondială. În cazul apariției unor asemenea scurte blocaje, vom constata că tranziția energetică este mai puțin rapidă decât am sperat: nu din lipsă de voință politică, ci din cauza absenței de pe piață, la un moment dat, a unor metale rare necesare acestei tranziții.

Dar există și soluții pentru astfel de situații. Una dintre ele ar fi înlocuirea unor metale strategice lipsă prin altele folosite ca substitut. Am putea asista la apariția pe piață a unor motoare de automobile electrice pe bază de cupru, spre exemplu. Deci, am putea înlocui la un moment dat anumite metale rare aflate lipsă cu alte materii prime care sunt mai puțin pândite de riscul penuriei.

O altă soluție pentru a preveni penuria de anumite metale rare ar fi reciclarea. Chiar dacă într-o primă fază suntem obligați să importăm metale rare scumpe, poate mâine vom ajunge să le reciclăm pe cele deja introduse în componența unor produse finite, adică să folosim cu chibzuință deșeurile de aparate electronice aflate pe teritoriul statelor europene. Aceasta ar fi o soluție strategică.

Observăm că problema reciclării devine una de natură pur geopolitică. Există deja o așa numită geopolitică a reciclării a produselor care conțin metale prin care s-ar putea asigura 30-40% din nevoile noastre viitoare. Soluția finală este una de bun simț: reducerea consumului. Oare cel mai bun metal rar nu este cumva cel pe care nu îl consumăm?  Oare cea mai bună metodă de a elimina dependența noastră de China nu este aceea de a nu mai consuma în procesul industrial aceste metale rare?  Știu că voi stârni unele critici, dar mă întreb dacă nu cumva în loc să ne cumpărăm ultimul tip de Iphone 14, nu ar fi mai bine să ne mulțumim să folosim versiunile mai vechi, pe care le putem repara, le putem îmbunătăți.

Chestiunea reducerii consumului de metale rare este una încă problematică, pentru că aduce atingere comportamentelor de consum care alimentează creșterea economică. Dar, într-o lume care vorbește din ce în ce mai mult de sobrietate în abordarea consumului de energie, ar putea apărea și această discuție despre sobrietatea în folosirea materiilor prime.

Bogdan Rădulescu
Bogdan-George Rădulescu, jurnalist, analist politic. Jurnalist între 1995-2015 (Radio România Internațional, Radio România Actualități). A fost corespondent la Bruxelles pentru Radio România (2011-2015), acreditat la Comisia Europeană şi la citeste mai mult