Andreea Ofițeru
07.12.2014
Interviurile Gândul

Fizicianul Cristian Presură la Interviurile Gândul: „Îmi fac mai multe griji pentru alimentație decât pentru gaura neagră de la acceleratorul de particule de la CERN”

Ce sunt găurile negre? Ar trebui oamenii să se teme de experimentul de la CERN? Ce rol ar trebui să joace fizica în viața noastră? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care fizicianul Cristian Presură, cercetătorul care a inventat primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici într-un interviul pentru Gândul.

Plecat de 15 ani din România și stabilit în Olanda, Cristian Presură este unul dintre cei mai cunoscuți fizicieni români. În urmă cu câteva săptămâni, cercetătorul a publicat în România una dintre cele mai complete cărți despre fizică, denumită „Fizica povestită”, la Editura Humanitas, în care explică pe înțelesul tuturor ce reprezintă materia și energia întunecată sau ce sunt găurile negre. „Fizica este o cale de a te descoperi pe tine însuți”, spune Cristian Presură în interviul pentru gândul.

„Dacă vrei să afli cine ești mai întâi trebui să afli ce este lumea din jurul tău. Or, fizica se ocupă cu lumea din jurul tău, chiar dacă e o lume moartă, o lume plină de atomi, de electroni. După ce ai lămurit cât de cât ce este în jurul tău te poți concentra și asupra ta”, mai spune fizicianul.

CITIȚI MAI JOS INTERVIUL INTEGRAL

Cum poate fi  fizica povestită?

A povesti fizica înseamnă a îmbina cuvintele în așa fel încât să construiești concepte și să înțelegi fără a face calcule, fără a folosi formule. În carte am adăugat și căsuțe cu formule matematice, dar ele sunt pentru cei care vor să aprofundeze. Cei care vor să citească despre fizică pot să urmărească numai textul fără însă să citească căsuțele matematice cu formulele.

Cui vă adresați atunci când vreți să povestiți fizica?

În special elevilor de liceu de clasa XI-a și a XII-a, studenților, nu numai de la facultățile de fizică, ci și de la matematică, profesorilor, cercetătorilor. Cartea poate să fie citită cu interes și cu noutăți chiar și de către cercetători.

Ce rol ar trebui să fizica în viața unui om?

Cred că fizica este o cale de a te descoperi pe tine însuți.

În ce sens?

În sensul că dacă vrei să afli cine ești mai întâi trebui să afli ce este lumea din jurul tău. Or, fizica se ocupă cu lumea din jurul tău, chiar dacă e o lume moartă, o lume plimă de atomi, de electroni. După ce ai lămurit cât de cât ce este în jurul tău te poți concentra și asupra ta. Și o să observi că îți schimbi cumva percepția.

În ce sens îți schimbi percepția? Sau cum te poate influența fizica?

În momentul când suntem copii și creștem noi suntem bombardați cu niște concepte din educație despre ce este lumea,- conceptul de bine, conceptul de Dumnezeu, conceptul de sens în viață,  conceptul de suflet, conceptul de țară- toate conceptele astea le luăm gratis, le luăm ca și cum ar fi adevărate. Mai târziu, după ce depășim anumite vârste, de la vârsta adolescenței începem să punem sub semnul întrebării conceptele astea, să ne întrebăm cine suntem. În momentul în care ne întrebăm cine suntem, ne întrebăm din cine suntem făcuți. Și în momentul în care ne întrebăm din cine suntem făcuți o să vedem că suntem făcuți din atomi, suntem făcuți din materie. Și o să ne întrebăm cum este materia. O să descoperim o lume care este mult mai complexă. Și atunci conceptele pe care noi le-am găsit încep să se dilueze. Oare mai are sens conceptul de sens in viață? Cine a făcut lumea și de ce?  De ce a făcut-o așa de complexă, de ce această complexitate,  de ce aceste procese fizice, cuantice, lumi virtuale care există și despre care noi nu știm? Și atunci e ca și când ți s-ar deschide în fața ochilor un alt univers. Și în momentul în ala în care ai reflecția asupra ta o ai altfel.

Foto Gândul//Cristian Presură

Ne poate duce fizica mai ușor către Dumnezeu?

Este o temă foarte interesantă și foarte dezbătută. Pentru mine, fizica este, și asta a spus-o Einstein, încercarea de a afla gândurile lui Dumnezeu. Einstein a spus lucrul ăsta, nu înseamnă că el crede că există Dumnezeu, ci că există niște legi ultime. Și el o spune foarte frumos: încerc să aflu gândurile lui Dumnezeu, încerc să aflu legile ultime ale universului.

Există unii fizicieni care sunt foarte credincioși și pentru ei complexitatea lumii și complexitatea materiei este aproape o dovadă a existenței unui creator. Sunt atâtea lucruri bine aranjate în fizică încât ei spun nu se poate să fi apărut la întâmplare, este prea frumos, prea complex, trebuie să existe un creator.

Eu  nu știu ce să zic, ca fizician nu pot să-l descopăr pe creator decât prin legile fizicii, prin ecuațiile matematice. Or, lucrul ăsta devine la un moment dat aproape imposibil. Cu toate că în inima mea simt dorința unui Dumnezeu, în creierul meu sunt agnostic. Nu știu dacă există un Dumnezeu.

Inima mea tânjește la un Dumnezeu, dar creierul meu spune nu știu. Desigur, ca oricare alt om, pot încerca să-l descopăr pe Dumnezeu prin rugăciune, însă aceasta devine atunci o călătorie personală.

În afară de teoria relativității, care este foarte răspândită, oamenii simpli au aflat în ultima vreme tot mai multe informații despre bosonul Higgs, cunoscut drept particula lui Dumnezeu și despre experimentul de la CERN, de la granița franco- elvețiană. Ce îi spune un fizician unui om care se teme de găurile negre și de toate teoriile legate de experimentul de la Geneva?

Eu am o secțiune în carte despre problema care a fost în România, că o să fie o gaură neagră, că o să ne mânânce cu totul. Există o problemă reală și este o problemă de etică.

Întotdeauna în laboratoarele lumii o să se testeze barierele cunoașterii. Și atunci când testezi barierele cunoașterii te paște pericolul. Să ne aducem aminte povestea bombei nucleare cu hidrogen, de exemplu cea testată de sovietici în 1961, și cea mai puternică făcută vreodată.

Sovieticii au făcut calcule și au spus așa: bomba cu hidrogen o să aibă o rază de acțiune de 100 de kilometri, și atunci o lansăm undeva departe la Polul Nord ca să nu omorâm pe nimeni, dar nu erau siguri. Era prima oară când făceau experimentul ăla. Se putea întâmpla ca bomba aia cu hidrogen să aibă o rază de acțiune de o mie de kilometri și atunci distrugea și Moscova. Când ești la marginile cunoașterii există un procent de incertitudine pe care nu ai cum să-l dai la o parte. De asta e foarte bine că oamenii obișnuiți ridică problema eticii cercetării. E foarte bine ca ei să fie informați, ca să cunoască. Și vorbim de etică în fizică, bomba nucleară, vorbim de etică în celule stem, în modificări genetice, sunt tot felul de limite ale cunoașterii, pe care oamenii le testează în laborator.

Al doilea aspect, eu m-am uitat pe articolele originale ale cercetătorilor care au spus că s-ar putea să apară o gaură neagră. Și e foarte interesant, ei erau fericiți dacă apărea o gaură neagră, pentru că ei au prezis-o și sperau ca gaura neagră să se formeze pentru ca ei să ia un premiu Nobel. De ce? Pentru că erau convinși că gaura neagră nu are nicio șansă ca să dezvolte și să crească să pună în pericol Pământul. Gaura neagră se evaporă imediat, cum spune Hawking, pentru că este o gaură neagră microscopică. Deci, nu este niciun fel de problemă dacă apare, spuneau fizicienii.    

Atunci omul simplu nu ar trebui să se teamă de nimic?

Trebuie să ne temem. Noi ca opinie publică avem nu numai dreptul de a pune sub semnul întrebării cercetările, dar avem și dreptul să le verificăm. Există oameni de știință care de dragul cunoașterii duc limitele prea departe. Avem nevoie de instituții care să verifice aceste lucruri. Dar referitor la Large HC, dacă cineva mă întreabă pe mine spune așa: nu cred că teoria fizicenilor care au anticipat gaurile negre la Large Hadron Collider(LHC)  era corectă, pentru că teoria lor este despre un univers cu zece dimensiuni, ori noi avem doar trei dimensiuni. Era o teorie a lui dacă și lui parcă. Eu nu cred în teoria lor. Dacă cineva mă întreabă pe mine, îmi fac mai multe griji pentru alimentație, dar nu pentru gaura neagră de la LHC.

Cum vedeți cercetarea din România la 15 de când ați plecat din România?

La ora actuală sunt multe probleme, este de exemplu problema fondurilor în cercetare. După câte știu eu cercetarea primește la ora actuală mai putin de 0,3 % din PIB, de unde prin lege este stipulat ca cercetarea să primească 1% din PIB. Asta înseamnă că ei nu pot să-și ducă la bun sfârșit proiectele, banii pe care-i primesc se duc în salarii efectiv, și atunci nu poți să-și cumperi instrumentație că ai nevoie de instrumentație ca să faci cercetare de vârf.  Dacă sunt cercetători în România sunt pentru că există oameni care își fac munca cu pasiune, dar nu este un sistem instituționalizat care să-i ajute, ca ei să se simtă efectiv ajutați.

Cum credeți că ar trebui predată fizica, și în general științele, astfel ca elevii români să fie atrași de acest domeniu?

Eu cred că un astfel de răspuns trebuie să fie instituțional. Adică ceea ce întrebați este cum să construim un sitem al învățământului astfel încât copiii să fie entuziaști de fizică. Eu nu sunt un bun cunoscător al problemelor de zi cu zi din România, aș putea să-i întreb pe colegii mei și să-mi spună, dar nu este domeniul meu. Ca să dau un răspuns înseamnă să dau o soluție învățământului din România.

Ceea ce văd eu în practică este că profesorul este cel care face diferența, dacă el este entuziast pune sămânța de cunoaștere în inima copilului și atunci copilul se dezvoltă ca o floare, și într-adevăr ajungi olimpic dacă ai și profesorul care să-și transmită cunoștințele necesare.

Aici este problema,  pentru că în școală fizica ar trebui să joace un rol important, dar  nu se întâmplă lucrul ăsta, sunt din ce în ce mai puțini profesori de fizică și sunt anumite lucruri care rămân neînțelese de către elevi.

Societatea ar putea să facă ca să atragă copiii către știință. În Olanda sunt foarte multe emisiuni de știință, ei au în fiecare seară un fel de jurnal pentru copii, urmat de o emisiune de știință pentru copii. Și pentru că sunt puse una lângă cealaltă și pentru că sunt explicate într-o manieră foarte atrăgătoare și pentru că e făcută de televiziunea de stat emisiunea are uin foarte mare succes, este un punct de atracție pentru copii acolo în Olanda.  Este o implicare a televiziunii naționale, care își asumă un rol, acela de educație pentru că este făcută din fondurile publice. După aceea, în afara școlii, statul se implică în construcția de muzee, sunt tot felul de programe extra care vin în ajutorul școlii.

Și profesorul nu trebuie să spună decât  da, îmi iau copiii și vin acolo unde spuneți dumneavostră. Referitor la curriculum, nu știu dacă sunt multe lucruri de învățat, nu știu dacă trebuie să-i învățăm pe copii atât de multe lucruri în fizică, poate că trebuie să-i învățăm lucruri mai puține și mai interesante.

La noi programele de fizică și cele de matematică sunt un pic defazate, în sensul că unele lecții de fizică nu sunt corelate cu noțiunile de matematică pe care elevii ar trebui să le știe. Ar trebui să ne uităm spre alte țări ca să schimbăm starea de fapt, să facem fizica mai pe înțeles?

România are deocamdată un avantaj că matematica este la un nivel destul de ridicat și că în Europa este tendința cealaltă – fizica se face pe înțeles aproape fără matematică. Dar atenție că este cu dus-întors pentru că la un moment dat ai nevoie de matematică și dacă nu ai matematica dezvoltată, după aceea renunți la fizică.

 Este un balans în a folosi matematică și a nu o folosi pentru ca să atragi elevii către fizică. Dar după aceea ai nevoie de matematică ca să construiești mai departe. Dar acest balans trebuie să-l găsească profesorii și ministerul.

După dumneavoastră ce rol a jucat fizica în ultimul secol în viața omului?

Dacă nu era fizica nu eram aici, eram încă la sapă, și ne mureau copiii. Fizicienii au făcut tot ce au putut, prin legile descoperite de ei s-au putut construi motoare, becuri, spitale, etc..Nimeni nu cred că poate să nege progresul tehnologic care a avut loc, și porgres în sensul pozitiv. Faptul că noi trăim în medie 70 de ani, unii ajungem la 80 de ani, este o mare realizare pentru că avem copii și ne trăiesc și nu ne mor copiii, iarăși este o mare realizarecă avem căldură în casă atunci când sunt bolnavi, este un progras al tehnologiei care nu poate să fie negat. Dar atenție! Lumea de multe ori se plânge de tehnologie că ne ia mințile, și au dreptate. Televizorul merge pe electricitate, devenim dependenți. Dacă înainte trebuia să facem ceva ca să facem ceva, acum trebuie să facem un efort să nu facem ceva.

Cum se vede România din străinătate? Cum o vedeți dumneavostră?

Eu o văd întotdeauna ca acasă. Pentru mine România înseamnă acasă atâta și nimic mai mult. Cum se vede România din strănăitate? Să spunem așa- săptămâna asta se vede pozitiv- am foarte mulți colegi care m-au întrebat cum se face că avem un președinte neamț.

V-ați întoarce în România?

Eu mi-am promis să mă întorc în România dacă o să am un salariu suficient ca să-mi cresc copiii și dacă pot face ceea ce îmi place.

Foto Gândul//Cristian Presură

 Cine este Cristian Presură

Cristian Presură( 43 de ani) a urmat studiile facultăților de electrotehnică și fizică. A lucrat la Institutul de Fizică Atomică, iar în 2002 a obținut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, în care  a caracterizat proprietățile optice ale sistemelor corelate de electroni, colaborând cu Anthony J Leggett, membru al comisiei de doctorat și laureat al premiului Nobel în fizică 2003.

A publicat în reviste de specialitate ca Physical Review Letters și Science. În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda unde, împreună cu echipa sa a inventat și introdus pe piață primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. Este membru al asociației cercetătorilor români Ad Astra și fondator al asociației Știință pentru Toți, aflat la pagina de internet www.stiinta.club.

 

Inchide