Istoricul Neagu Djuvara: CINE NU VOTEAZĂ ESTE LAȘ. De ce a devenit tineretul atât de scârbit de țară?!

Plecat 45 de ani din România, istoricul Neagu Djuvara afirmă, într-un interviu-eveniment pentru gândul, că „este o datorie absolută să votezi, ca să-ți dai apoi cu părerea”. Îl îngrijorează, însă, tineretul care a devenit „așa de scârbit de țară”, încât atunci când capătă o bursă în străinătate, pleacă și nu se mai întoarce. Crede că oamenii nu o duc mai rău ca înainte, dar că raportul între lumea politică și omul de rând este altfel decât era pe vremuri. Ajuns la venerabila vârstă de 98 de ani, istoricul, filosoful, romancierul și fostul diplomat Neagu Djuvara spune că va merge la vot, pentru că nu a renunțat niciodată la acest drept de când a revenit în țară, în 1990.

În contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie, gândul lansează săptămâna viitoare „Vreau președinte”, un proiect media inedit în România. Și-ar vinde românii votul? Ar vrea să le aleagă parlamentarii președintele? Ar fi de acord să aibă drept de vot doar cei care au luat Bacalaureatul sau să li se retragă acest drept celor care nu au mers la alegeri până acum? Sunt doar câteva dintre întrebările la care veți găsi răspuns pe platforma vreaupresedinte.ro, în scurtul preambul video al acestui proiect.

Neagu Djuvara: Acesta este ultimul meu interviu

Pe Neagu Djuvara l-am găsit într-o casă boierească din centrul Capitalei. Spune că e ultimul interviu pe care îl mai dă presei, deoarece ar vrea să-și folosească timpul pe care îl mai are de trăit pentru a scrie ultimele două cărți: una despre o iubire din adolescență- Sophie, iar cea de-a doua despre genealogia românilor în Balcani.

Neagu Djuvara a încercat, în interviul pentru gândul, să-i îndemne pe români să meargă întotdeuna la vot: „este un fel de lașitate de a nu participa la vot, la viața politică a țării”. Ieri, Dorli Blaga, fiica marelui poet, filosof și diplomat român Lucian Blaga, vorbea despre perioada prelectorală care urmează, afirmând că va fi una „urâtă” din cauza politicienilor și a clasei politice care „s-a degradat”. În ciuda acestui fapt, Dorli Blaga a spus că va merge la vot, pentru că știe cu siguranță pe cine nu va vota. Interviul cu Dorli Blaga îl puteți găsi AICI.

Întors în 1990 în România, după 45 de ani, Neagu Djuvara a fost frapat de ce a găsit. Atunci când a plecat din România, îl lăsase pe român blajin, iar țăranul avea un stil, inclusiv vestimentar. „Am găsit un țăran îmbrăcat a la Mao Zedong. Am găsit o altă mutră, iertați-mi cuvântul, pentru românii din stradă”, spune Neagu Djuvara. Cu toate că nu o duc mai rău decât pe vremea comuniștilor, românii nu sunt mulțumiți de viața lor, a constatat istoricul, adăugând că acest lucru se întâmplă și pentru că există un alt raport între clasa politică și omul de rând. Din acest motiv, Neagu Djuvara a constatat o schimbare dramatică în mentalitatea românului: plecarea tinerilor fără a mai avea în gând să se întoarcă. „Eu câtă vreme am fost în străinătate, cu toate că sunt căsătorit cu o franțuzoaică și mi-am făcut toate studiile în Franța, limba franceză îmi este jumătatea, și chiar îmi e mai ușor să scriu pe franțuzește decât pe românește, dar niciodată nu m-am gândit să mă fac franțuz”, susține cu tărie Neagu Djuvara.

NEAGU DJUVARA, LA INTERVIURILE GÂNDUL. PRINCIPALELE IDEI:

– Despre tinerețea lui „nebună”: „În tinerețea mea, am avut simpatie pentru legiune, fericirea mea a fost că am trăit în Franța și, deci, eram un legionar la Paris, că dacă aș fi fost în România probabil că aș fi fost înregimentat mai bine. Tinerețea, întotdeauna, în toate țările din lume, este cam nebună și este excesivă, dar pe de altă parte, fără aceste excese nu s-ar face schimbarea în lume”.

– Despre dreptul fundamental de a vota: „Este o datorie absolută să votezi, ca să-ți dai apoi cu părerea. Este un fel de lașitate de a nu participa la vot, la viața politică a țării”

– Despre perioada Europa Liberă: „Mă enerva faptul că acești americani, în care trebuia să avem încredere, pentru că altfel ne mânca ursul de la Răsărit, hotărau ce e bine să spui pentru țară”.

– Despre cum s-a schimbat „la față” românul după 50 de ani de comunism: „Am găsit un țăran îmbrăcat a la Mao Zedong. Am găsit o altă mutră, iertați-mi cuvântul, pentru românii din stradă. Acum se bea de zece ori mai mult decât în vremea copilăriei mele. E intrată în sânge o mică necinste materială, asta cred că era foarte obișnuită la românul de rând”.

– „Dacă l-ați vota președinte pe moș Neagu Djuvara, a doua zi îl numește prim ministru pe Mihai Răzvan Ungureanu„.

– „Cu sintagma ‘mândri că suntem români ne întoarcem la epoca legionară, e un anacronism într-o epocă în care încercăm să nu mai fim atât de naționaliști fiecare, ci să fim europeni și să ne înțelegem cu vecinii noștri europeni”.

– „Și în România, dacă ar fi revenit regalitatea am fi avut mai multă pace, mai multă liniște”.

– „Un al treilea război mondial este inimaginabil, atâta vreme cât avem o putere americană atât de colosală. Absolut, România nu are de ce să se teamă. Sunt instalate baze americane în România, sunt instalate la granița dintre Polonia și Rusia, în țările baltice. Dată fiind puterea americană generală nu ne mai putem teme de absolut nimic”.

CITIȚI AICI INTERVIUL PE LARG:

Domnule Neagu Djuvara, ați trecut prin două războaie mondiale, ați trăit perioada Războiului Rece, cum ați găsit România după ce v-ați întors în 1990, după 45 de ani de pribegie?

Mi-am exprimat părerea asta în cartea care se numește „Amintiri din pribegie”. Întâmplarea, cu totul nefirească, a făcut că am lipsit din țară 45 de ani, plecând întâmplător să fiu curier la Stockholm. Chiar în ziua de 23 de august 1944 s-a întâmplat să fiu numit în post de noul guvern în care aveam prieteni. Primele guverne de după 1944 au fost guverne încă liberale timp de câteva luni de zile. Și în orice caz, chiar când au început să preia puterea majoritar în guvern, comuniștii l-au lăsat la Externe, timp de trei ani, pe Tătărăscu (Gheorghe Tătărăscu, fost prim-ministru și ministru de Externe al României n.r.). Era totuși un liberal, și care cunoștea familia Djuvara și pe mine personal de ani de zile. Deci, el nu s-a atins de mine ca secretar de legație, că nu aveam amabasadă pe vremea aceea. Și așa se face că am rămas la Stockholm în post, reprezentând deci România, dar o Românie care încetul cu încetul devenea guvernată de comuniști. Câtă vreme a fost Tătărăscu la putere nu m-a schimbat. Și când el a căzut de la putere, nu știu dacă era chiar Ana Pauker sau altcineva intermediar în perioada Tătărăscu și perioada Ana Pauker, am fost rechemat în septembrie 1947. Știind cum au evoluat lucrurile în România, nu am vrut să mă întorc și am plecat în Franța, cu toate riscurile pe care le aveam. În Franța, cu toate că aveam ceva familie, pentru că sunt căsătorit cu o franțuzoaică, am avut dificultăți de instalare. Franceziii nu m-ar fi întreținut din punct de vedere financiar, aveau și ei problemele lor, au avut mai mulți morți în război. Socrul meu era de 30 și ceva de ani în Indochina și nu mai știau nimic de el. Din fericire, au început să mă angajeze cei de la Radio Europa Liberă, care erau la Munchen. Mai întâi de la Paris, și apoi, timp de un an și jumătate, am lucrat la Europa Liberă la Munchen. Spun acum pentru publicul nostru, că nu m-am simțit bine, ca să spun așa, fiindcă, totuși, era un organism unde amicii noștri americani ne dădeau directive. Îmi aduc aminte că directorul, Noel Bernard, mă considerase imediat un fel de prim asistent al lui. Și mă lua în fiecare zi dimineața, înainte să începem emisiunile, la tânărul american reprezentant al comitetului Free Europe. Vă spun că mă enerva faptul că acești americani, în care trebuia să avem încredere, pentru că altfel ne mânca ursul de la Răsărit, hotărau ce e bine să spui pentru țară, și pofta mea de a spune ce aveam pe suflet era inhibată.

Ce ați fi vrut să spuneți și nu vă lăsau?

Altfel vorbești liber, mai cu violență împotriva ocupantului unei țări, și asta nu le convenea americanilor, ei voiau să vorbești mai molcom despre ostilitatea față de sovietici.

Și cum ați găsit România când v-ați întors?

Cu toți anii de la Paris, Stockholm, apoi am fost la Munchen un an și jumătate, am lipsit 45 de ani din țară, până m-am întors după căderea lui Ceaușescu. Am venit imediat, în prima lună, dar am fost absolut stupefiat de schimbarea pe care o suferise România, adică românul. Știam că noi aveam o străveche putere de a pleca capul și aluneca peste noi, ca peste mușama, dar nu era cazul. Mușamaua aia fusese penetrată până în adâncuri. Am găsit oamenii foarte schimbați.

După 45 de ani de comunism, românii de la țară au devenit umflați de alcool

Acum la 25 de ani de la Revoluție s-au mai schimbat oamenii? Cum îi vedeți pe români?

E greu să-ți dai cu părerea despre cum evoluează lucrurile în țara în care trăiești chiar tu. M-am obișnuit. Oarecum, urmăresc evenimentele zi de zi la televiziune. Prima mea impresie când am venit după cei 45 de ani de comunism este absolut catastrofală. Adică, am găsit ceea ce n-aș fi crezut, și anume că se schimbase omul, românul. E foarte ciudat cum s-au schimbat lucrurile, în 45 de ani de regim foarte străin, în comportamentul tradițional al românului, care în general era destul de blajin, a știut să plece capul când trebuie, dar l-a ridicat iarăși când trebuie. Toată istoria noastră dovedește asta încă de la Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, dar apoi vreo două veacuri în timpul epocii fanariote am cam luat obiceiul să nu reacționăm.

Deci asta era imaginea care o aveam despre români. Și când am venit în țară, am găsit țăranul, pe care îl cunoșteam din copilărie, complet schimbat, și chiar când făceam studii în Franța și veneam în România patru luni de vacanță și stăteam la țară, țăranul mai întâi fizicește era slab, era îmbrăcat într-o haină românească, o cămașă albă cu dantelă. Avea un stil.

Și acum?

Am găsit un țăran îmbrăcat a la Mao Zedong. Am găsit o altă mutră, iertați-mi cuvântul, pentru românii din stradă. Acum se bea de zece ori mai mult decât în vremea copilăriei mele, asta e dovedit statistic. Și majoritatea celor de la țară sunt umflați de alcool, pe cuvântul meu. S-a schimbat efectiv fizionomia.

Din cauza alcoolului sau există altă cauză?

Din cauza alcoolului. Și pe de altă parte, oamenii nu mai sunt mulțumiți de viață.

Oamenii nu sunt mulțumiți de viață și din cauza tranziției ăsteia care ține de 25 de ani și nu le aduce ceva bun.

Da, dar nu poți să spui că e mai rău ca înainte. Nu e mai rău ca înainte din punct de vedere economic, oamenii nu o duc mai rău ca înainte. E un alt raport între lumea politică și omul de rând decât era pe vremuri.

Anul acesta vom avea alegeri prezidențiale, românii ies la vot. Dumneavoastră când ați votat prima dată?

Am votat de câte ori am putut. În străinătate nu votam, bineînțeles. Dar de când m-am întors în țară, imediat după 1990, am participat la toate voturile.

Da, dar în tinerețe, când ați votat prima dată ?

Să nu uitați un lucru, că am avut regimuri dictatoriale, chiar dacă erau mai puțin dure decât regimul comunist. Și în regimul Regelui Carol al II-lea nu prea se făceau alegeri, sau când se făceau alegeri trebuia să alegi cum vrea guvernul regelui. Și atunci, pur și simplu m-am abținut de la vot. Asta e o mărturisire de care nu m-am ferit niciodată: aveam simpatii legionare. Și, prin urmare, antipatizam guvernul Tătărăscu care era antilegionar. Acum îmi dau seama că legionarii erau nebuni și că ar fi fost o calamitate dacă legionarii preluau puterea și s-ar fi aliat cu Germania și cu Italia, dar știți cum e tineretul.

În tinerețea mea, am avut simpatie pentru legiune, fericirea mea a fost că am trăit în Franța și, deci, eram un legionar la Paris, că dacă aș fi fost în România probabil că aș fi fost înregimentat mai bine.

Cum v-ați lăsat de legionarism?

Tinerețea, întotdeauna, în toate țările din lume, este cam nebună și este excesivă, dar pe de altă parte, fără aceste excese nu s-ar face schimbarea în lume. În 1930-1940, tinerii aceia care au dărâmat vechiul regim au fost considerați ca niște revoluționari. Așa eram și noi în tinerețe.

Sunt foarte mulți români, în special tineri, care spun că sunt dezamăgiți de clasa politică și nu ies la vot. Ce le-ați spune acestora?

Sunt două lucruri pe care le spun, de câte ori apuc să vorbesc în public. După părerea mea este o datorie absolută să votezi, ca să-ți dai apoi cu părerea. Mai cu seamă dacă ești un om moderat, ieși la vot ca să nu permiți extremelor, ori de stânga, ori de dreapta, nu importă, să ia puterea. Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este că tineretul este, iertați-mi cuvântul, așa de scârbit de țară, că tinerii de îndată ce capătă o bursă în străinătate pleacă și nu se mai întorc.

„Că să pot călători în Grecia, în Iugoslavia, pentru lucrările mele de istorie, m-am făcut francez la începutul anului când m-am întors în România”

Nu se întâmpla așa și între cele două războie mondiale, când plecai la studii în Franța, în Germania?

Deloc. Atunci te duceai să faci studii în străinătate și te întorceai în țară. Nici vorbă să pleci din România. Și asta de generații.

Ce spune acest lucru despre societatea românescă?

Faptul că acum tinerii pleacă fără gânduri de întoarcere este o schimbare dramatică în mentalitatea românului de veacuri. Exista chiar o vorbă: „fie pâinea cât de rea, tot mai bine în țara mea”. Asta era o vorbă de secole în mintea românului.

Acum nu mai există. Dimpotrivă, tinerii când apucă să plece nu se mai întorc. Or, asta este pentru mine absolut dramatic. Cei mai buni din țară, care apucă să plece în Germania, Franța sau America nu se mai întorc.

Să vă spun ceva. Eu câtă vreme am fost în străinătate, cu toate că sunt căsătorit cu o franțuzoaică și mi-am făcut toate studiile în Franța, limba franceză îmi este jumătatea, și chiar îmi e mai ușor să scriu pe franțuzește decât pe românește, dar niciodată nu m-am gândit să mă fac franțuz.

Nu aveți cetățenia franceză?

Am luat-o când m-am întors în România, în 1990. Carevasăzică, am stat 45 de ani în exil fără să vreau să fiu cetățean francez. Și era o povară pentru că n-aveam pașaport valabil. Și când m-am făcut francez, când m-am întors în România, voiam să călătoresc, pentru a scrie istoria Balcanilor, în Iugoslavia, în Albania, unde nu puteam să călătoresc cu un titlu de călătorie, se chema titlu de voiaj, dat de la Geneva. Nu era un pașaport acceptat de toată lumea. Era un pașaport de clasa a doua, ca să zic așa. Și atunci, ca să pot călători în Grecia, în Iugoslavia, pentru lucrările mele de istorie, m-am făcut francez la începutul anului când m-am întors în România.

Este un semn de lașitate faptul că românii nu merg la vot? Putem spune astfel?

Eu îi sfătuiesc să meargă întotdeuna la vot, că este un fel de lașitate de a nu participa la vot, la viața politică a țării.

Cum era viața politică înainte de comuniști? Nu știu dacă o putem compara cu ceea ce se întâmplă acum, dar erau tot așa certuri, erau dezbateri, aveau proiecte?

Sunt chestii care nu se mai pot compara. S-au schimbat lucrurile așa demult, așa de tare. În viața publică de acum 60-70 de ani, când eram eu tânăr, viața politică era așa nițel lăturalnică. Nici nu te simțeai obligat să votezi pentru unul sau pentru altul. Mai cu seamană, cum v-am spus adineauri, am avut simpatii pentru legionari în tinerețe, și prin urmare, nu m-am dus la vot pentru ca să nu votez liberali sau țărăniști sau averescani.

Se furau și atunci voturi?

În copilăria mea, am văzut niște scene cu bătăuși la Sinaia. Am asistat la niște chestii cu bătăuși plătiți de cutare partid pentru a fura voturi. Dar erau incidente lăturalnice, era ceva secundar.

După ce v-ați întors în România, ați văzut că există o mare problemă cu corupția. De ce credeți că suntem așa de corupți? Tot timpul am fost așa de corupți?

Să știți că o anumită necinste materială este destul de tradițională la noi. E și o vorbă: fură oul de sub coțofană, adică șmecheria. Chiar la țară, pentru că am trăit mult timp la țară, se furau unii pe alții. E intrată în sânge o mică necinste materială, asta cred că era foarte obișnuită la românul de rând.

Dar în clasa de sus nu prea era obișnuită. În clasa politică, lumea era destul de corectă. Vorbim de clasa politică care la origini, în veacul al XIX-lea și începutul veacului al XX-lea, era constituită în mare parte din rămășitele boierimii române. Erau mult mai puțin corupți. În timpul copilăriei mele, aproape că nu am auzit de scandaluri, decât așa că a fost un scandal cu Skoda. Erau foarte puține scandaluri. Dar nu se vorbea de corupție aproape deloc.

Credeți că această corupție, despre care vorbim astăzi, are legătură cu românul schimbat pe care l-ați găsit când v-ați întors în 1990?

Aici ar putea răspunde mai bine un sociolog sau psiholog de meserie, dar e clar că s-a schimbat ceva în adâncime. Probabil că și din cauza a 45 de ani de regim comunist foarte sever, care era ca un fel de clopot peste țară. Oamenii nu se puteau descurca în mod normal ca să trăiască bine, trebuia să trimită pe bătrânul unchi noaptea să cumpere câte ceva, să accepte chiar furturi. Apoi s-a obișnuit lumea. În timpul regimului cel mai dur comunist din zona asta de Europa, furtul devenise o necesitate pentru oamenii cei mai cinstiți, pentru că regimul era de așa natură, încât tu nu puteai să trăiești.

„Dacă l-ați vota președinte pe moș Neagu Djuvara, a doua zi îl numește prim ministru pe Mihai Răzvan”

Veți merge la vot în această toamnă?

Da, sigur că da. Dar ca să știu cu cine și pentru cine votez mă mai sfătuiesc cu prietenii și cu rudele. Niciodată nu am dezertat de la datoria asta națională de a vota.

Cum vedeți situația de astăzi din România? La un moment dat ați declarat că „Nu mai știu pe cine să aleg în politica românească. Așa că stau pe tușă”. Ce ar trebui să se schimbe astfel încât lumea să nu mai stea pe tușă?

Nu pot spune ce ar trebui să se schimbe, pentru că aici ar însemna să ghicesc viitorul. Însă, nu găsesc niciun politician care să-mi fie prea simpatic. Poate unul singur, care nu e implicat destul – Mihai Răzvan Ungureanu, care a fost prim ministru un timp. El nu este simpatizat de populație. Simpatiile populare sunt în fond foarte independente de evaluarea reală. Pentru mine, Mihai Răzvan Ungureanu este singurul bun român care ar merita să guverneze. Dacă l-ați vota președinte pe moș Neagu Djuvara, a doua zi îl numește prim ministru pe Mihai Răzvan.

Dar un etnic german ar fi potrivit pentru România?

Vă referiți la Iohannis. Da, este un om cumsecade. Când eram copil se vorbea așa: sunt posibilități care se poate, și posibilități care nu se poate. Asta este o posibilitate care se poate.

Cu „mândria de a fi român și ortodox ne întoarcem la epoca legionară”

Există un partid politic care pune accent pe mândria de a fi român și pe cea de a fi ortodox. De ce vă aduce aminte acest lucru?

Da, ne întoarcem la epoca legionară. E un anacronism într-o epocă în care încercăm să nu mai fim atât de naționaliști fiecare, ci să fim europeni și să ne înțelegem cu vecinii noștri europeni pentru a face un vot comun împotriva celor neeuropeni. Lucrul acesta nu mai este actual acum.

Ar mai fi de actualitate monarhia în România?

Eu constat că în Europa, în țările unde există mari dificultăți, aceste mari dificultăți sunt împăcate prin faptul că există regalitate. E cazul Spaniei, e cazul Belgiei. Plus că avem niște țări care nici n-au trecut prin republică, cum sunt țările scandinave și Marea Britanie. Țările cu monarhie sunt cele mai pașnice, au cele mai puține complicații politice. Consider că, și în România, dacă ar fi revenit regalitatea am fi avut mai multă pace, mai multă liniște.

Dar credeți că sunt românii pregătiți de monarhie?

După sondaje nu, numai într-o mică măsură între 20 și 15%, o nimica toată. Părerea mea este că ar fi fost bine cu monarhie. Nenorocirea este că în constituția română nu se prevede decât moștenirea prin bărbați. Dacă cumva ar fi restabilită moharhia, ar putea fi continuată prin tânărul Nicolae. Este o posibilitate care se poate.

Întorcându-ne la perioada de după război, există istorici care spun că dacă Germania nu ar fi fost așa de dur pedepsită la finalul primului Război Mondial nu ar fi apărut nici comunismul, nici nazismul. Dumneavoastră, ca istoric, ce credeți?

E foarte greu să faci o asemenea supoziție în istorie. Presupunerile astea, cu ce s-ar fi întâmplat dacă, sunt întotdeauna supuse îndoielii. Părerea mea este că ar fi existat o mai mare rezistență la înaintarea puterii sovietice. Asta este probabil. Dar pe de altă parte, să știți că Germania nu a fost chiar așa de pedepsită. Americanii au înțeles că economia Germaniei este indispensabilă sănătății Europei întregi și au fost primii care au intervenit cu împrumuturi mari pe care le-au făcut germanilor.

Dărâmarea germanilor nu a durat decât foarte puțini ani. Eu am trăit-o, copil fiind, cu devalorizarea mărcii germane din zi în zi. Același lucru se întâmpla și în Ungaria cu forintul. Se ducea lumea cu roaba cu milioanele, pentru că din zi în zi scădea valoarea forintului maghiar. Nu mai știai dacă o pâine costă un milion sau două milioane. La noi această devalorizare a fost mai lentă, n-a fost așa de catastrofală cum a fost în Ungaria și în Germania. Dar americanii au fost primii care și-au dat seama că se strică echilibrul economic mondial dacă se prăbușește o țară precum Germania, cu lume muncitoare și înțeleaptă, cu o medie de inteligență mare. Lucrurile s-au echilibrat după câțiva ani cu intervenția americană. Mai era și teama că urca puterea sovietică.

Putem spune că odată cu al doilea răboi mondial a dispărut o civilizație, a dispărut o lume?

Eu susțin teoria că, prin comparație cu ce s-a întâmplat la sfârșitul Imperiului Roman, că noi, civilizația occidentală, am atins un nou prag. Civilizația occidentală începe un nou ciclu la 450-500 de ani după Hristos. Au fost câteva veacuri de ev mediu mai sumbru, de tulburări, de invazii de huni, de unguri. Dar când s-a așezat Europa, lucrurile au mers după aceleași ritm ca întotdeauna. S-au creat niște regate sau state, care au încercat fiecare să devină cel mai tare. Adică a fost o luptă, pe care istoricul britanic Arnold Toynbee a numit-o „perioada regatelor combatante”, era o expresie după istoria Chinei vechi.

Noile regate s-au bătut pentru a vedea cine stăpânește. Au fost mai întâi spaniolii, apoi perioada franceză de 150 de ani, cu perioada lui Ludovic al XIV-lea, care a fost colosală. Chiar dacă am făcut istorie ani la rând, e un lucru pe care l-am constat și eu cu mare întârziere. Și anume, că Franța era țara cea mai populată din Europa. Franța avea 27 de milioane de locuitori, în timp ce Anglia avea 5 milioane. Pe vremea lui Napoleon, Franța avea 28 de milioane de locuitori, aproape cât Rusia, lucru de care nu se vorbește în cărțile de istorie. După părerea mea, s-a terminat o lume după toate războaiele din Evul Mediu și din perioada modernă, și s-a isprăvit cu hegemonia americană. Americanii domină, cu toate că încearcă să spună că e vorba de leadership. Cum ar spune bănățenii, „sunt fruncea”, sunt în frunte, nu se mai mișcă nimic pe lume fără voința americanilor.

Și totuși se mișcă, în contextul tulburărilor din Ucraina, în imediata noastră apropiere.

Poate să se miște orice în lume, dar vreau să vă spun că un al treilea război mondial este inimaginabil, atâta vreme cât avem o putere americană atât de colosală. Gândiți-vă că din punct de vedere al aviației, al portavionelor, americanii singuri sunt mai puternici decât toți ceilalți la un loc. Nu mai poate avea loc un al treilea război mondial, atâta timp cât avem o singură putere.

Rusia ce fel de putere este?

Este nimica în comparație cu puterea americană. Și e culmea, că ei nu-și dau seama că și din punct de vedere demografic nu mai reprezintă nimic. Știți că Europa e pe ducă din punct de vedere al natalității, dar cel mai rău din Europa sunt rușii. Un profesor, mi se pare basarabean, a făcut o socoteală prin care arăta că în următorii 50 de ani elementul rusesc va reprezenta numai între 10 și 20 % din populație. Știți de unde le vine puterea rușilor? De la petrol și gaze, adică au o putere economică foarte mare, care le dă iluzia că sunt încă o mare putere, dar nu sunt.

Cum vedeți reacția Occidentului și a americanilor la situația din Ucraina?

Președintele Obama este prea moderat. Americanii reacționează mult mai slab decât dacă în locul lui Obama ar fi Reagan sau altul de genul acesta, mai bățos. Un Reagan de exemplu ar fi reacționat mai violent ca să-i împiedice pe ruși să domine Ucraina.

Să nu ne așteptăm la un alt război?

În momentul de față nu putem avea alt război din cauză că există această dominație incomparabilă a SUA față de toate celelalte state din lume, și din punct de vedere militar și politic.

Până unde se poate ajunge în contextul actual? Are România de ce să se teamă?

Absolut nu. Sunt instalate baze americane în România, sunt instalate la granița dintre Polonia și Rusia, în țările baltice. Dată fiind puterea americană generală nu ne mai putem teme de absolut nimic.

Le e frică țărilor occidentale de Vladimir Putin?

S-ar zice că se tem de el, dar știu bine că nu poate merge prea departe. Germania are atâtea intereseze economice cu Rusia, încât acceptă multe lucruri pe plan politic din cauza economiei. Adică, Germania n-o să reacționeze foarte mult să nu se strice relațiile cu Rusia.