„Monstrul din Prahova”: Bărbat suspectat că şi-a violat fiica de 9 ani şi îşi agresa soţia şi ceilalţi copii, ARESTAT PREVENTIV

Publicat: 14 02. 2024, 13:09

Un bărbat de 35 de ani din Prahova este suspectat că şi-a violat fiica de 9 ani şi îşi agresa soţia şi ceilalţi copii. El a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv pentru 30 de zile.

Asupra individului planează mai multe suspiciuni de fapte foarte grave: viol, agresiune sexuală în formă continuată, corupere a minorului în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului şi violenţă în familie în formă continuată.

„La data de 13 februarie a.c., polițiștii Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului Ploiești au pus în executare 5 mandate de percheziții domiciliare, în municipiul Ploiești și în comuna Ariceștii Rahtivani, la domiciliile unei persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni.

În fapt, bănuitul, un bărbat de 35 de ani din municipiul Ploiești, în cursul anului 2023, ar fi săvârșit mai multe infracțiuni precum viol, agresiune sexuală în formă continuată, corupere a minorului în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului și violență în familie în formă continuată.

La sediul unității de poliție au fost conduse trei persoane, în vederea audierii”, conform unui comunicat al IPJ Prahova.

Bărbatul este tatăl a trei copii, pe care îi agresa în mod constant

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul este tatăl a trei copii, două fetiţe cu vârste de 7 şi 9 ani şi un băiat de 10 ani, pe care îi agresa în mod constant.
Fiica cea mare a fost, de asemenea, victima abuzurilor sexuale ale tatălui. Abuzurile se petreceau în condiţiile în care cei trei copii locuiau şi cu mama, care era, la rândul ei, agresată fizic, au precizat sursele citate.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești, conform sursei citate.