Video. Cei 5 scandalagii din Piața Victoriei, reținuți de procurorii bucureșteni, au fost aduși la instanță
Cei cinci bărbați, care au provocat scandal și au avut altercații directe cu forțele de ordine la protestul ciobanilor din Piața Victoriei, au fost aduși la Judecătoria Sectorului 1. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București cer, acum, arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
UPDATE: Potrivit surselor Gândul, alte trei persoane au fost ridicate de procurori, în cursul acestei seri, și duse la audieri.
Știre inițială:
Astfel, se cere arestarea preventivă pentru Ștefan Ciprian Pamfile, Gabriel Fugel, Viorel Cristian Voinea, Ionuț Nancu, Ciprian Ciucur. Toți aceștia vor fi asistați în instanță de avocați din oficiu, care s-au prezentat la sediul Judecătoriei Sector 1, dar nu au dorit să comenteze acuzațiile.
Instanța a stabilit, după înregistrarea dosarului, începerea dezbaterilor, privind propunerea arestării preventive a celor cinci, începând cu ora 21:00.
Bilanț după violențele din Piața Victoriei
Protestul fermierilor de marți, 15 septembrie, s-a încheiat după ore întregi de tensiuni în Piața Victoriei. Au avut loc îmbrânceli și confruntări cu jandarmii, au fost folosite gaze lacrimogene, iar mai multe persoane au fost conduse la secțiile de poliție.
Potrivit bilanțului comunicat de Jandarmeria Capitalei, 47 de persoane despre care instituția spune că au comis fapte antisociale au fost conduse la secțiile de poliție.
Zece jandarmi au fost răniți în timpul incidentelor, iar patru au fost transportați la spital pentru îngrijiri suplimentare. Forțele de ordine au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.500 de lei. Două autospeciale ale Jandarmeriei au fost avariate.