STENOGRAME. Cum a fost terorizat primarul din Buzău de escrocul care se dădea procuror DNA: „Ești mâncat”/ Afaceristul-intermediar și traseul șpăgii: „Să faci să-ți rămâie și ție un miliard”
Primarul, patronul și procurorul DNA. Ar putea fi titlul unei piese de teatru în care unul dintre personaje știe să intre în ce rol își dorește, cu siguranță. Este vorba de un escroc de carieră, care a reușit să se dea drept general SIE, ofițer MAI, dar și procuror anticorupție, în cazul despre care Gândul a scris aici. Au apărut noi date și stenograme din anchetă, care arată faptul că a primarul a fost presat să dea șpagă așa-zisului procuror chiar de o cunoștință a edilului, un patron din aceeași comună.
Gândul a prezentat în exclusivitate detaliile operațiunii de prindere în flagrant delict a „procurorului DNA”, iar acum dezvăluie cum era ținut în tensiune edilul din comuna Cernătești, prin inocularea ideii că ar putea fi arestat de anchetatorii Direcției Naționale Anticorupție.
Declarația primarului terorizat de „procuror”
„Sunt primar comunei Cernătești, jud. Buzău”, își începe edilul declarația dată anchetatorilor, prin care i-a avertizat că un afacerist îi promite plătirea unor anchetatori pentru o problemă despre care nu știa să o aibă.
„În comuna alăturată există o societate denumită Leu Aquacultură SRL, deținută de Leu Ion. Am o relație de amiciție cu acesta, întrucât locuiește în com. Cernătești și ne cunoaștem mai bine din anul 2016, când eu am devenit viceprimar al acestei comune.
Acum aproximativ 2 luni de zile, prin intermediul primăriei Cernătești și pentru aceasta, am contractat o lucrare cu o societate comercială pentru o execuție de reparație drumuri. În cadrul acestei societăți administrator este un domn … .
Numitul Ion Leu a aflat despre aceasta și a început să îmi spună să am grijă cu acest domn și să nu mai vorbesc la telefon cu acesta deoarece am telefonul ascultat de DNA”, s-a confesat alesul localnicilor procurorilor.
„Mi-a spus că am probleme mari”
„Acum aproximativ două săptămâni am fost sunat pe telefonul personal de un domn care s-a recomandat comisar șef la DNA București și că se numește Cojocaru Ștefan.
(n.r. nume fals folosit de Victor Aurel Șirgher). Acesta mi-a spus să mă prezint pe 21 mai 2026 la sediul DNA București pentru audieri. Acesta mi-a spus că va fi sunată și angajata primăriei în ceea ce privește achizițiile, doamna … .
Am discutat cu aceasta și mi-a spus că a fost și ea sunată de acest Cojocaru Ștefan să se prezinte la DNA București în data de 19 mai 2026, la ora 11.
În ziua în care am fost sunat, Ion Leu m-a contactat pe seară și mi-a spus că a vorbit cu cineva de la DNA București și i-a spus că am probleme cu un dosar și că va discuta el să nu mai fiu chemat.
După două zile, LEU ION mi-a spus că o să meargă la București să vorbească cu un procuror DNA, să vadă ce probleme am.
Pe seară, acesta a venit la mine acasă și mi-a spus că a vorbit cu un procuror DNA și că am probleme mari din cauză că am luat bani de la trei firme.
LEU ION mi-a spus cu această ocazie că se ocupă să închidă dosarul și că o să fim sunați să nu mai venim la București”, s-a mai confesat anchetatorilor DNA edilul din Cernătești.
„Mi-a reproșat că am sunat la București”
„La câteva zile am sunat pe numitul Cojocaru Ștefan să-i comunic că nu pot veni pe data de 21 mai 2026, deoarece trebuie să depun coroane în comună de ziua eroilor.
Acesta mi-a spus că nu este nicio problemă și că pot veni a doua zi, pe 22 mai 2026, la ora 11.
După aproximativ o oră și jumătate, a venit la mine în birou Ion Leu, fără ca anterior să-i spun că am vorbit cu Cojocaru Ștefan la telefon și mi-a reproșat că de ce am sunat la București, spunând că atunci când am sunat, el era în birouri la DNA București și i s-a reproșat că eu am sunat și că nu am înțeles să stau liniștit.
Mi-a dat de înțeles că un procuror i-a spus acest lucru. A doua zi, atât eu cât și colega mea am fost sunați de același domn Cojocaru Ștefan, care ne-a comunicat că nu mai este nevoie să venim la DNA București întrucât nu mai sunt probleme” a mai povestit edilul la DNA.
Împărțirea șpăgii pe o foaie de hârtie
„După trei zile Ion Leu a venit la primărie cu o foaie de hârtie pe care o atașez prezentei sesizări, cu mai multe sume de bani înscrise pe ea, descriindu-mi următoarele: 40.000 de euro trebuie să meargă la procurorul DNA, bani pe care o să-i dea el.
Și pentru a acoperi această sumă, trebuie ca eu în calitate de primar să fac o lucrare cu firma lui Leu Aquacultură SRL, în valoare de aproximativ 330.000 de lei.
Din aceste calcule înțeleg clar că lucrarea ar fi fictivă întrucât nu se poate executa dacă suma de 40.000 de euro este scoasă la negru.
În continuare Ion Leu a venit să mă caute atât la birou cât și acasă în mai multe zile la rând să-mi spună să rezolvăm problema cu DNA-ul, ca să se achite de persoanele cu care a vorbit.
În aceste discuții Ion Leu mi-a sugerat că orice sumă adăugată de mine din bugetul primăriei s-o împărțim, respectiv câte 100.000 de lei”, a explicat primarul din Cernătești anchetatorilor.
Primar „frăgezit” din vorbe despre arestare și dosare
O înregistrare ambientală a unei discuții dintre afaceristul Ion Leu și primarul care l-a dat în primire la DNA scoate la iveală felul agresiv în care afaceristul încerca să îi inoculeze edilului din Cernătești „gravitatea” unui dosar la DNA.
Aceste idei îi erau exprimate cu insistență primarului pentru ca acesta să accepte „ajutorul” afaceristului și pentru ca mai apoi, la rândul său, primarul să îl servească pe omul de afaceri cu contracte cu primăria.
„LEU ION: Îi dă câte o d-ăsta. Dar trebuie să plătim și noi că te duci cu… Deci eu nu-ți mai zic. Că de-acolea să zici că eu-s nebun, tată. Eu o să-ți zic tot!
PRIMAR: Zi-mi, că eu nu știu cum să fac.
LEU ION: Deci… Deci, tată…
PRIMAR: Să mor eu dacă știu cum să fac.
LEU ION: Deci tată… e treaba ta! Că eu nu vreau să mă înjosesc…
PRIMAR: Nu știu cum să fac. Să dea dracu!
LEU ION: Eu am vrut să te ajut! Ăștia au fost oamenii… eu am vrut… Dacă sunai… răspundeai când ai venit aici, când te-am sunat eu.
PRIMAR: Așa.
LEU ION: Voiam să vorbești față în față cu cineva.
PRIMAR: Era aci?
LEU ION: Era. A venit cu altă treabă omul. Cu unul de acolo de la ei și mi-a zis: Dacă nu rezolvi, vă chem, vă faceți treaba. E treabă… Nu mă bag, nu… Dar eu îți spun… Ascultă colea ce își spune, aci Sfânta Vinerea! Mie mi-e frică să nu te și rețină la.. Fii atent ce-ți spun aici copile! Io, dacă aia, să-mi spui…ca să nu… Ia, bă, luați de la nenea! Mă bat mă… dă-mă în p… […expresie ireverențioasă…] Fac și eu ca copilul ăsta: Te mănâncă în c… […expresie ireverențioasă…] mă!
PRIMAR: Da.
„Io te învăț ca pe copilul meu”
LEU ION: […neinteligibil…] În loc să îmi vă de… Ce dracu? Să viu.. să aia… Dacă o rezolvă… Nu tati! Eu nu-s politician. O rezolvi, bine. Te rezolvi pentru tine, mânca-ți-aș! Eu am vrut să fac… Îmi spui NU, le zic când mă duc acu, că eu plec…
PRIMAR: Și cum să fac? Că nu știu cum să fac!
LEU ION: Măi nebunule! Zici că dați voi cu sapa pe ei!
PRIMAR: Cum să fac?
LEU ION: Bagă… bagă c…..l […expresie ireverențioasă…] ăla de drum. Înțelegi? Făcut tot… aia așa… frumos, să-l ia fata asta, aia. Te-ai achitat. În loc să dai, ascultă colea ce-ți spune […neinteligibil…]. Nu știu dacă mai ia. În loc să dai 150.000 […neinteligibil…] să scapi cu tot, ca să nu te duci să declari și asta… ai dat cinci, șase sute și nu mai îți ia banu. Eu știu ce am pățit eu! Io te învăț ca pe copilul meu. Dacă nu vrei… Nu mai mi-a zis. Fii atent! Da, o să scot eu convorbirile. Dacă nu ți se ridică părul pe cap, după ce ți-am povestit eu câte ai vorbit. Și lu… și lu ăsta cu care ai lucrat, viceprimar sau aia, iar l-a… l-a sunat cineva. Ați avut poate nevoie de ceva. Io îți spun…
PRIMAR: N-am mai vorbit cu băiatul ăsta.
LEU ION: Tati, n-ai vorbit tu! Nu tu. Cineva de la primărie. Și am zis: Bă, lasă-l dracu!
PRIMAR: Ce dracu să vorbească cu el?
LEU ION: Nu știu. Nu știu. Deci bă tată, bă.
PRIMAR: N-am vorbit nimic cu el […neinteligibil…]
LEU ION: Ești mâncat! Io… Io de aia… îmi e și rușine.
PRIMAR: Da, nu mai contează!
LEU ION: Zic, tată: mi-e rușine…
PRIMAR: Ideea este că trebuie rezolvată problema.
LEU ION: Deci tată…
PRIMAR: Asta este și nu știu cum să fac.
„Să vă cheme, e treaba voastră”
PRIMAR: Dar cu ăsta ai mai vorbit la București?
LEU ION: Cu cine? Am vorbit, dom’le!
PRIMAR: Cu ăsta! Și ce-a zis?
LEU ION: Da, domle! A zis […neinteligibil…] ce-a făcut? Bre, zic: Mmm. – Bă, tu ești politician? Păi o dăm în… diverse?
PRIMAR: Îhâm.
LEU ION: Și i-am zis: Luni, mâine, sau luni sau marți îi zic. Să vă cheme. E treaba voastră! Ce p… mea […expresie ireverențioasă…]. […neinteligibil…] sunt plecat că eu știi ce aș vrea? Să vă cheme, să vezi și tu de formă… să vezi ce e acolo, oleacă. Dacă eu spun… dacă… Ești bun o lună de zile? Dacă nu zici… Nu… Treaba voastră, tată! Și îmi pare rău că sunt plecat eu săptămâna vii…
PRIMAR: I-ai mai dat ceva?
LEU ION: Ce-ai? I-am dat! M-am achitat!
PRIMAR: Te-ai achitat de el?
LEU ION: Ăia 40. Restul nu. Ei pleacă în iulie, pleacă toți. Și am zis: Bă, ai răbdare că… Aveți răbdare! Că dacă apuci să scrii ai b….. p…. mă […expresie ireverențioasă…]! Îți face dosarul, ai belit-o!
PRIMAR: Am înțeles!
LEU ION: Adică, tu faci cum crezi.
PRIMAR: Dac-o fi ceva de pus în plus, cum să zici tu să fac…?
LEU ION: La ce?
„Ție, 100.000, mie, 100.000”
PRIMAR: Peste lucrare.
LEU ION: Mă tată! Trebuie să fac că n-am calculator. Nu știu! Asta era bine… Eu, zic eu… să-i dai și lu’ fata aia… Hai de lângă telefoane ăstea că m-am învățat, îmi bag p…. în ele […expresie ireverențioasă…]. Tu trebuia să iei niște piatră în custodie, care trecem în paranteză: Rămâne în custodie, reparație drum. Înțelegi? Și iei piatra, cum ar fi… luni… să zicem… Și miercuri bagi drum. Ca să faci să-ți rămâie și ție un miliard. Că altfel nu te încadrezi! N-am un calculator. Cât vine 150.000? 150.000…
PRIMAR: De mii de ce?
LEU ION: De euro!
PRIMAR: Ce să vină? Vine șapte miliarde.
LEU ION: Șapte miliarde. Păi da, dar ăia sunt banii lui. Ce dai la stat?
PRIMAR: Păi da!
LEU ION: Nu… Trebuia niște piatră și drumul dom’le! Și bagi să-ți rămâie și ție măcar 100.000. Și mie… 100.000 îmi dă. Și dai și lu fata asta 100 de milioane. Adică… să îi calculăm pe hârtie.
PRIMAR: Da.
LEU ION: Că n-ai…. m-am gândit eu… Știi cum m-am gândit? Că tu n-ai aicea ca să bagi pe situații de urgență […neinteligibil…].
PRIMAR: N-ai…”, este discuția dintre cei doi surprinsă de DNA.