Liderul USR Dâmbovița ar fi recunoscut că a vândut cu bună știință un utilaj folositor armatei Belarusului. Ce le-a spus anchetatorilor DIICOT în timpul audierilor

Publicat: 16 10. 2026, 06:00

Ancheta DIICOT cu privire la presupuse fapte de încălcare a embargoului impus de UE față de Belarus, de către vicepreședintele USR Dâmbovița, Alexandru Munteanu și directorul firmei acestuia, Evgeni Polyakov, prin trimiterea prin firme intermediare a unui utilaj tehnic ce ar fi putut fi folosit de Belarus la crearea de piese pentru rachete și tancuri, scoate la iveală faptul că oficialul politic ar fi cunoscut faptul că ar fi nelegală tranzacția acesta fiind si motivul pentru care s-ar fi căutat metode alternative, prin firme interpuse, pentru transportarea agregatului tehnic.

Concret, Gândul a obținut în exclusivitate națională declarațiile celor doi inculpați din dosar, care, în timpul audierilor la DIICOT au recunoscut faptele de care îi acuză anchetatorii.

Oficialul din USR se pare că ar fi știut că trimiterea strungului de mari dimensiuni, transportabil cu ajutorul a trei tir-uri, către Belarus prin rute interpuse, este ilegală dar că acesta spera ca legislația să se schimbe până la momentul livrării efective.

Este de menționat că aparatul tehnic ce trebuia transportat cântărește zeci de tone și are dimensiuni „megalitice” potrivit anchetatorilor, astfel că manipularea și transportarea sa putea dura luni întregi.

Spovedania „livratorului” către Belarus

În actele din dosarul aflat la Curtea de Apel București se arată că din declarația dată de inculpatul Alexandru Munteanu în fața procurorului „rezultă că acesta avea cunoștință, încă de la momentul începerii proiectării și execuției utilajului VL40, despre faptul că echipamentul era destinat inițial să ajungă în Belarus și că, la acel moment, exportul acestuia fusese interzis”.

„Cu toate acestea, Munteanu arată că a apreciat că situația juridică urma să se schimbe și că interdicția urma să fie ridicată, motiv pentru care producția utilajului a continuat.

Un element important al declarației îl reprezintă referirea expresă a lui Munteanu la corespondența purtată cu BELAZ din Belarus.

Acesta recunoaște că, în luna noiembrie 2024, a transmis către BELAZ un e-mail prin care propunea continuarea colaborării cu societatea din Belarus prin intermediul unei firme din India, care urma să producă echipamente pentru aceasta, cu utilizarea logisticii și know-how-ului WORLD MACHINERY WORKS SRL.

Munteanu confirmă, astfel, existența unei relații comerciale cu entitatea din Belarus și faptul că, în contextul restricțiilor existente, era avută în vedere o modalitate alternativă de continuare a livrărilor către aceasta”, se arată în dosarul de la instannță.

Variantele pentru evitarea embargoului

„Această împrejurare se coroborează cu declarația inculpatului Evgeni Polyakov, care, întrebat cu privire la același schimb de e-mailuri, a confirmat că acesta a avut loc în contextul în care WMW înțelesese că nu mai putea colabora direct cu entitatea din Belarus și urmărea realizarea livrărilor prin intermediul unei societăți din India.

În continuare, potrivit declarației sale, Munteanu declară că pentru realizarea operațiunii comerciale s-a identificat soluția vânzării utilajului către o societate din Germania, respectiv RAPTECH, care urma să îl revândă ulterior unei societăți din Kazahstan, DIKOM ENERGY.

Munteanu precizează că societatea germană a fost identificată de Evgeni Poliakov la un târg de mașini-unelte din Hanovra, acesta fiind cel care a purtat discuțiile cu reprezentanții RAPTECH.

Din aceste discuții, Munteanu susține că a rezultat că societatea germană putea realiza ulterior exportul către alte state, cu respectarea procedurilor de autorizare și obținerea licențelor necesare de la autoritatea germană competentă, BAFA.

În acest context, WORLD MACHINERY WORKS SRL a încheiat contractul de vânzare- cumpărare cu societatea germană și i-a transmis acesteia detaliile tehnice necesare pentru solicitarea autorizării exportului.

Inculpatul Munteanu Alexandru explică faptul că, în concepția sa, utilizarea unei societăți germane ca intermediar, care urma să obțină autorizațiile necesare pentru export și să livreze ulterior utilajul în Kazahstan, ar fi făcut ca WORLD MACHINERY WORKS SRL să nu răspundă pentru încălcarea interdicțiilor instituite prin embargo.

Prin urmare, chiar din perspectiva declarației sale, circuitul comercial prin Germania a fost ales în raport cu existența interdicției și cu necesitatea ca operațiunea să fie realizată printr-un circuit în care autorizarea exportului urma să fie solicitată autorităților germane.

Totodată, Munteanu precizează că RAPTECH urma să vândă utilajul în Kazahstan societății DIKOM ENERGY, cu care WORLD MACHINERY WORKS SRL mai avusese relații comerciale.

Ulterior, întrebat cu privire la motivul pentru care WORLD MACHINERY WORKS SRL nu a încasat banii pentru utilaj, Munteanu oferă o explicație care este relevantă pentru stabilirea destinației reale a acestuia.

Astfel, acesta arată că societatea din Kazahstan nu și-ar fi încasat, la rândul său, banii de la societatea din Belarus, motiv pentru care nici WMW nu și-ar fi primit contravaloarea utilajului”, se mai arată în dosarul aflat pe masa judecătorilor Curții.

Știa că pot fi produse piese pentru vehicule militare

„În ceea ce privește caracterul tehnic al utilajului, Munteanu susține că o mașină-unealtă de tip strung poate fi încadrată ca produs cu dublă utilizare, întrucât poate fi folosită atât pentru producerea unor componente destinate domeniului civil, cât și pentru producerea unor componente destinate domeniului militar.

Susține însă că nu a cunoscut că VL40 ar fi fost comandat în scopul utilizării într-o industrie militară și că, dacă ar fi cunoscut o asemenea destinație, nu ar fi realizat operațiunea.

De asemenea, afirmă că, la momentul respectiv, utilajul nu fusese pus în funcțiune sau testat, iar unitatea CNC nu fusese pornită și nu avea instalat software-ul de funcționare.

Referitor la autorizarea exportului VL40, Munteanu susține că, întrucât utilajul urma să fie exportat intracomunitar către Germania, WORLD MACHINERY WORKS SRL nu ar fi avut nevoie de autorizare ANCEX, societatea germană urmând să solicite autorizarea de la BAFA.

În schimb, cu privire la un alt utilaj, GHM2500, Munteanu recunoaște că au fost formulate trei solicitări de autorizare către ANCEX, iar în urma celei de-a doua utilajul a fost încadrat ca produs cu dublă utilizare, fiind necesară obținerea unei licențe de export, cerere care a fost ulterior respinsă din cauza riscului de deturnare”, s-ar mai fi spovedit oficialul politic anchetatorilor DIICOT.

Cum au penetrat anchetatorii DIICOT defensiva lui Munteanu

Gândul a obținut în exclusivitate detalii incendiare din mega- ancheta DIICOT în care vicepreședintele USR Dâmbovița, Alexandru Munteanu, și directorul firmei sale, Evgeni Polyakov au fost ridicați de anchetatori pentru presupuse fapte de încălcare a embargoului impus statelor europene față de Belarus și Rusia.

Concret, Gândul a reușit să afle detalii din timpul audierilor celor doi, după momentul ridicării și conducerii lor la sediul DIICOT de săptămâna trecută.

Astfel, explicau surse judiciare pentru Gândul, în prima fază a audierilor se pare că atât Munteanu cât  și Polyakov ar fi abordat un scenariu favorabil și care nu i-ar fi apropiat de implicarea lor în scenariul anchetatorilor, respectiv acela că prin firme paravan ar fi vrut să livreze dispozitive industriale care puteau fi folosite inclusiv la dezvoltarea de piese mecanice pentru tancuri și rachete.

Sursele noastre povesteau faptul că cei doi ar fi arătat,  inițial, că ei nu cunoșteau destinatarul echipamentelor industriale care deja părăsiseră teritoriul țării și care în prezent se află unul în Kazahstan, și un al doilea blocat în Germania.

Astfel, în lumina acestor apărări spontane procurorii DIICOT ar fi trecut de urgență la percheziționarea informatică a dispozitivelor electronice ridicate de anchetatori.

Prelucrați de DIICOT cu „marfa clienților”

Astfel, anchetatorii ar fi preluat imediat controlul cloud-urilor acelor dispozitive precum și a adreselor de e-mail și ar fi început să verifice pe loc, în prezența unor interpreți de limba rusă, zeci, sute de e-mail-uri găsite în serverul cloud și în serverul adresei de e-mail.

Astfel, explicau sursele noastre, se pare că o adresă găsită în ambele mail-uri, atât al vicepreședintelui USR cât și al  directorului acestuia, Polyakov, ar fi fost proba forte cu care anchetatorii DIICOT ar fi reușit să închidă cercul argumentativ în urma căruia cei doi inculpați să realizeze că nu pot face altceva decât să recunoască și să își asume faptele pentru care sunt cercetați.

Sursele noastre arătau că până la descoperirea acestei adrese, deși celor doi le-ar fi fost arătate și alte probe, e-mail-uri sau discuții purtate, cei doi refuzau recunoașterea, dar după prezentarea acestei adrese cei doi ar fi înțeles să înceapă colaborarea cu anchetatorii de caz și să dea declarație de recunoaștere, fapt care de altfel a și condus la propunerea de arestare preventivă doar la domiciliu în locul arestării preventive.

Gândul a obținut în exclusivitate adresa care „i-a spart” în anchetă pe vicepreședintele USR Munteanu și pe directorul său.

Prin această adresă Munteanu și Polyakov explicau părții belaruse, față de care compania românească avea impus embargoul, că trebuie găsite formate clandestine de alimentare cu aceste dispozitive tehnice a companiei „interzise”.

Adresa care le-a dat șah-mat

„Prin adresa din data de 19.11.2024 (identificată cu ocazia accesului la sistemele informatice asupra terminalelor mobile utilizate de inculpați și a conturilor de mail …@yahoo.com către și …@gmail.com), inculpatul Alexandru Munteanu l-a informat pe directorul adjunct al BELAZ HOLDING Belarus, Anton Artamonov, cu privire la oportunitatea operaționalizării unor fluxuri clandestine și neautorizate destinate alimentării holdingului BELAZ cu echipamente și componente industriale fabricate de WMW SRL Târgoviște („tipuri diferite de strunguri de înaltă tehnologie de diverse modificări și capacități”), prin interpunerea deliberată în acest scop a unor companii din India (BHARAT FRITZ WERNER LTD, BHARAT HEAVY ELECTRICALS LIMITED, GUN CARRIAGE FACTORY), în scopul declarat al evitării „riscurilor asociate sancțiunilor țărilor occidentale”.

În conținutul acestui mail se specifica faptul că producerea utilajelor ”de înaltă tehnologie” poate dura peste 1 an.

În acest context (al existenței unor înțelegeri privind posibilitatea exportului și transferului echipamentului industrial VL40 ), inculpații au dispus producerea în fabrica din Bacău, aparținând WMW SRL Târgoviște a strungului-carusel menționat.

Ulterior, aceștia au inițiat operațiunea de transfer a strungului-carusel model VL40 de pe teritoriul României la data de 12.02.2026, utilajul dezasamblat fiind încărcat la nivelul facilității industriale închiriate de WORLD MACHINERY WORKS SRL Târgoviște în Mun. Bacău, în ansambluri autoutilitară/semiremorcă aparținând firmelor de transport… .

Demersurile lui Munteanu și Polyakov în raport cu societățile intermediare (companii paravan) din Kazahstan și India au fost coordonate/supervizate de cetățeanul rus Ilya Yarygin, care este asociat cu diferite funcții în cadrul companiei ENERGOMASH Business Group Federația Rusă, entitate membră a holdingului rus ENERGOMASH, conglomerat din care fac parte inclusiv companii ruse specializate în producția de motoare de rachete, vehicule de lansare și rachete balistice.

(În fapt, inculpatul EVGENII POLIAKOV a susținut în fața procurorului că la momentul efectuării corespondenței pe mail cu ILYA YARYGIN, acesta nu mai era angajat al acestei companii ruse)”, se arată în dosarul în care DIICOT a propus arestarea la domiciliu ale celor doi.

Corespondența cu „agenții” economici ruși

Polyakov de pe mail-ul lui, arată anchetatorii DIICOT, are numeroase conversații cu Natalia si Ilya, care sunt sau au fost angajați la Energomash, societatea strategică rusă.

În mod repetat Polyakov celor doi le transmite pe mail deconturi privind călătoriile făcute în interesul firmei românești WMV dar el în realitate le trimite ca justificare pentru a obține bani de la compania rusească.

În egală măsură, spun sursele noastre, rusul este prezentat de către Polyakov și Munteanu anchetatorilor DIICOT ca fiind reprezentatul Dicom Energy Kazahstan unde se susține că trebuia să ajungă utilajul de mare tonaj.

Astfel, explică sursele noastre, din aceste corespondențe electronice ar rezulta faptul că exista o structura organizatorică și financiară bine pusă la punct care în ciuda aparențelor livra în fapt utilaje cu dublă utilizare, parte militară, Belarusului.

„Demersurile inculpaților Alexandru Munteau și Evgeni Polyakov în raport cu societățile intermediare (companii paravan) din Kazahstan și India au fost coordonate/supervizate de cetățeanul rus Ilya Yarygin, care este asociat cu diferite funcții în cadrul companiei ENERGOMASH Business Group Federația Rusă, entitate membră a holdingului rus ENERGOMASH, conglomerat din care fac parte inclusiv companii ruse specializate în producția de motoare de rachete, vehicule de lansare și rachete balistice.

În fapt, inculpatul Polyakov a susținut în fața procurorului că la momentul efectuării corespondenței pe mail cu Yarygin, acesta nu mai era angajat al acestei companii ruse.

În intervalul 2023-2026, inculpatul Evgeni Polyakov a transmis în mod repetat către llya YARYGIN și Natalia KONDRATIEVA, raportări, însoțite de solicitări de decontare a unor cheltuieli de cazare și transport, referitoare la deplasări efectuate în India, China, Emiratele Arabe, Federația Rusă sau altele în scopul încheierii parteneriatelor de afaceri dintre WMW și entitățile din acest stat vizat a fi interpuse pe circuitul de export de echipamente industriale către BELAZ Belarus, astfel(cu titlu exemplificativ, rezultatul accesului la sistemele informatice evidențiind o multitudine de astfel de ”justificări” a deplasărilor:

– la 30.12.2023, mesaje referitoare la rezultatele unei deplasări efectuate în India, în perioada 25-30.11.2023, în cadrul căreia a vizitat o uzină de fabricare a mașinilor unelte și a încheiat un contract de furnizor pentru livrarea de mașini-unelte fabricate de BHARAT FRITZ WERNER Bengaluru;

-la 05.06.2024, un mesaj privind încheierea unui acord pentru furnizarea de mașini- unelte fabricate de BHARAT FRITZ WERNER Bengaluru;

-la 14.02.2025, un mesaj referitor la rezultatele unei deplasări efectuate pe ruta București-Bengaluru-Delhi-București, în perioada 24-31.01.2025, pe parcursul căreia a derulat întrevederi cu o serie de reprezentanți de întreprinderi din India, a încheiat acorduri de colaborare și a manifestat intenția prestării de servicii de reparație a strungurilor;

-la 23.04.2025 și 07.01.2026, mesaje referitoare la rezultatele unor deplasări efectuate în India, în cadrul cărora a realizat întâlniri cu reprezentanți ai unor întreprinderi din India și a încheiat înțelegeri comerciale cu BHARAT FRITZ WERNER Bengaluru privind livrarea/furnizarea, către beneficiari din Federația Rusă (ENERGOMASH Business Group Federația Rusă), a strungurilor produse de compania indiană.

– numeroase schimburi de mail-uri (de exemplu, și în data de 21.08.2026) de la Polyakov către …@mail.ru konewwan@mail.ru, în care inculpatul Evgeni Polyakov menționează ,, întâlniri de lucru” cu diferite companii , printre altele cu reprezentanții VSMPO-AVISMA- Federația Rusă (n.a. cel mai mare producător integrat vertical de titan din lume și o companie strategică din Federația Rusă ), pentru negocieri privind furnizarea de piese de schimb, mentenanță și asistență tehnică ulterioară pentru echipamente BTM 1600 și BTM 2500 fabricate de compania WMW România”, explică anchetatorii DIICOT în dosarul de la Tribunalul București.

24 de ore la „beciul domnesc”

Vicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu a fost reținut, în 1 octombrie, alături de directorul comercial Evgheni Polyakov, în dosarul în care sunt cercetate fapte de încălcare a embargoului impus Belarusului, transmiteau surse judiciare pentru Gândul.

Sursele citate arătau că ordonanțele de reținere ar fi fost emise în jurul orei 1.30, iar anchetatorii urmau să decidă dacă propun arestarea preventivă a acestora.

Aceleași surse dezvăluiau în exclusivitate pentru Gândul că cei doi ar fi dat ample declarații în dosar și că ar fi recunoscut într-un final faptele care sunt cercetate în legătură cu participația lor.

Ulterior, un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a stabilit cercetarea celor doi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, respingând astfel propunerea arestării celor doi la domiciliu așa cum ceruse DIICOT.

Direcția a contestat pe loc soluția iar cazul urmează să fie tranșat definitiv de Curtea de Apel București.

Cine ar fi complicii oficialului de partid și care ar fi faptele

Alături de vicepreședintele USR Alexandru Munteanu ar mai fi vizați în dosar Evgheni Poliakov, director comercial, Simona-Elena Palade, Vitalie Cărăuș, Dumitru Melinschi, Claudiu Lucian Țărucă, Gabriel Unguru și Mihai Doroftei, arată pentru Gândul surse judiciare.

Potrivit acestora fapta lui Munteanu ar fi aceea că în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, în calitate de administrator și director general al WORLD MACHINERY WORKS SRL, a coordonat și a participat la operațiunile de comercializare și transfer a utilajului industrial VL40 (utilaj cu dublă utilizare, a cărui valoare depășește 100.000 euro), către destinatari intermediari, printre care societăți paravan din Germania și Kazahstan, beneficiarul final fiind o entitate din Belarus, respectiv KUZLITMASH OAO Belarus, membră a holdingului Belarus Avtomobilnyi Zavod (BELAZ ) OJSC Zhodino, regiunea Minsk.

Acestă entitate, susțin sursele noastre, ar fi fost aflată sub sancțiuni la nivelul UE, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/300), în acest sens inițiind, iar Munteanu ar fi inițiat împreună cu Poliakov, operațiunea de transfer a utilajului VL40 și a continuat demersurile privind livrarea utilajului, deși anterior autoritățile competente (Ministerul Afacerilor Externe – ANCEX) respinseseră solicitări de autorizare a exporturilor, inclusiv ca urmare a existenței riscului ca produsele să ajungă la un alt utilizator final decât cel declarat.

Astfel, Munteanu ar fi cercetat acum pentru comercializarea, importarea, exportarea, vânzarea, cumpărarea, transferarea, tranzitarea sau transportarea de bunuri, precum şi furnizarea de servicii de brokeraj, de asistență tehnică sau de alte servicii legate de aceste bunuri, dacă interzicerea sau restricționarea în contextul în care comportamentul respectiv constituie o sancțiune internațională a Uniunii Europene, în formă continuată, prev. de art. 271 alin. 1 lit e rap. la alin. 5 și alin. 6 din O.U.G nr. 202/2008, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.

Producător de strunguri industriale călcat de DIICOT

DIICOT arăta la momentul declanșării perchezițiilor că au fost puse în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Dâmbovița, Bacău și Ilfov, într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționale instituite la nivelul Uniunii Europene, precum și comercializarea, transferarea și exportul unor produse cu dublă utilizare.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, mai multe persoane ar fi desfășurat activități comerciale și tehnice având ca obiect fabricarea, comercializarea și transferul unor utilaje industriale cu dublă utilizare, susceptibile să fie folosite atât în scopuri civile, cât și pentru fabricarea unor echipamente cu destinație militară.

Strung industrial de 1,75 milioane de euro

În cauză este vizat un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), având o valoare de aproximativ 1.750.000 de euro, pentru care există date că ar fi fost realizate demersuri de transfer către destinatari intermediari din state terțe, în condițiile în care beneficiarul final ar fi fost o entitate din Belarus supusă măsurilor restrictive ale Uniunii Europene.

Totodată, în cauză au fost identificate date potrivit cărora, prin integrarea unor componente hardware și software, precum și prin efectuarea unor lucrări asupra parametrilor tehnici ai utilajelor, acestea au dobândit caracteristici care le permiteau utilizarea în scopuri militare.

Din actele de urmărire penală rezultă, de asemenea, indicii privind utilizarea unor circuite comerciale prin intermediul unor societăți din state terțe, în scopul disimulării beneficiarului final și al evitării aplicării regimului de control al exporturilor, precum și existența unor demersuri pentru obținerea unor autorizații de export, urmate de continuarea operațiunilor în condițiile respingerii acestora de către autoritățile competente.

Opt suspecți în colimatorul DIICOT

În cauză, prin ordonanța din data de 29.09.2026, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 8 suspecți, cu privire la săvârșirea, în diferite forme de participație, a infracțiunii prevăzute de art. 27 indice1, alin. (1) lit. e), raportat la alin. (5) și alin. (6) din O.U.G. nr. 202/2008, privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale.

Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, jandarmilor brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.