1,2 milioane de europeni suferă de Parkinson. Avertismentul medicilor

Publicat: 12 04. 2013, 10:26
Actualizat: 30 07. 2014, 00:28

La nivel european 1,2 persoane suferă de Parkinson, arată datele Asociației Europene de Parkinson, ai cărei specialiști atrag atenția asupra faptului că până în anul 2030 incidența bolii s-ar putea dubla. La noi în țară statisticile de specialitate arată că în mod oficial peste 70.000 de persoane au această boală, dar în realitate există un număr mult mai mare de pacienți care suferă de această afecțiune, dar care încă nu au fost diagnosticați.

Din cauza lipsei dotărilor și a personalului medical necesar, de cele mai multe ori diagnosticarea bolii Parkinson în România se face atunci când pacientul se află deja într-un stadiu avansat de boală, avertizează specialiștii în domeniu. O altă cauză este lipsa de informare a pacienților care, adesea confundă sau chiar ignoră simptomele specifice bolii Parkinson.

Tratamentul unui pacient poate depăși suma de 3.000 de lei lunar

Impactul economic al acestei boli este major, mai ales dacă este diagnosticată într-un stadiu avansat. În România, tratamentul unui pacient constă fie în terapii medicamentoase care pot depăși suma de 3.000 lei lunar, fie în operații care le pot îmbunătăți considerabil calitatea vieții, dar al căror preț variază între 30.000 – 80.000 lei.

Din cauza lipsei fondurilor, mulți dintre pacienții care au indicații terapeutice pentru operație sunt trecuți pe liste de așteptare, timp în care boala avansează și astfel scade dramatic capacitatea motorie și cognitivă a acestora. Acestor sume pe care le plătește statul român li se adaugă costurile cauzate de imposibilitatea bolnavilor de a mai lucra și sumele alocate îngrijitorilor acestora. La nivel european costul anual total, care cumulează cheltuielile medicale și sociale, este estimat la 13,9 miliarde Euro.

,,Tratamentele disponibile astăzi sunt rezultatele cercetărilor științifice aprofundate din ultimii ani, care se continuă astăzi deoarece sănătatea mintală este o prioritate la nivel global. Conform ultimului raport PhRma, în prezent, peste 30 de medicamente destinate bolii Parkinson și peste 600 de medicamente destinate bolilor neurologice se află în cercetare și dezvoltare”, declară Dan Zaharescu, Director Executiv Adjunct, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

Majoritatea cazurilor se înregistrează la pacienți care depășesc 55 de ani

Boala Parkinson este o boală degenerativă, invalidantă, ale cărei cauze încă nu sunt cunoscute, iar semnele și simptomele sunt progresive și adesea nespecifice, ceea ce o face dificil de diagnosticat. Tratamentele actuale, care sunt destinate atât fazelor incipiente ale bolii cât și stadiilor avansate, ajută la ameliorarea simptomelor și la încetinirea progresului bolii, dar nu duc la vindecarea acesteia.

Parkinson este a doua cea mai întâlnită boală neurodegenerativă ca frecvență, după Alzheimer. Simptomele cele mai frecvente sunt tremorul de repaos la nivelul membrelor, rigiditatea musculară și bradikinezie (scăderea vitezei de realizare a mișcărilor spontane și a amplitudinii mișcărilor). Majoritatea cazurilor se înregistrează la pacienți care depășesc 55 de ani, dar 1 din 20 manifestă simptome înainte de vârsta de 40 de ani.