450 de bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-un oraș din România

Publicat: 10 05. 2014, 13:15
Actualizat: 30 07. 2014, 14:14

Un număr de 450 de bombe din Al Doilea Război Mondial au fost dezgropate într-o comună din județul Vaslui de militarii de la ISU. Proiectilele erau îngropate la marginea comunei Tătărani iar pirotehniștii au stabilit că este vorba despre muniție rămasă în urma unor detașamente germane care au fost cantonate în zonă. Ei au lucrat două zile ca să adune toate proiectilele din groapa săpată acum aproape șase decenii, potrivit Digi24.ro.

Pirotehniștii au spus că, deși la prima vedere par ruginite, proiectilele sunt foarte periculoase, putând exploda dacă nu sunt transportate și manipulate cu grijă.

Localnicii povestesc că de-a lungul anilor mai multe persoane și-au pierdut viața sau au fost rănite grav după ce au dat accidental peste obuze, în pădure.

Bombele au fost transportate la depozitul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar ulterior vor fi detonate controlat.