A fost un ATAC împotriva rușilor! Nu vom mai tolera minciunile AMERICII! Vladimir PUTIN și SUPERMAN se confruntă în BENZI DESENATE

Publicat: 07 12. 2018, 17:11
Actualizat: 25 03. 2019, 21:26

Povestea prezentată în paginile benzilor desenate sună în felul următor: După ce personajul american Firestorm îngheață accidental o mulțime de cetățeni ruși, Putin susține o conferință de presă în fața Kremlinului, înconjurat fiind de tancuri și soldați. Înfuriat, președintele Rusiei anunță că nu va mai tolera minciunile Americii, considerându-l pe Firestorm un trimis al Guvernului SUA, interpretându-i gestul ca pe o declarație de război din partea Americii, scrie rt.com 

Intervine Superman, un personaj admirat atât în Rusia cât și în Statele Unite, care își propune să-i explice lui Putin că totul a fost o neînțelegere, și că Firestorm își poate repara greșeala, readucându-i la normal pe cetățenii ruși. Putin nu acceptă explicațiile lui Superman, spunandu-i că fapta nu va rămâne nepedepsită: „Destul! Acesta a fost un atac împotriva poporului rus.”

 

Când Firestorm apare cu un copil rus pe care l-a readus la viață, soldații încep să tragă cu arma, iar tancurile se îndreaptă spre cetățenii înghețați. Superman intervine, salvează copilul, iar Putin iese din scenă în grabă.

În aceeași serie „Doomsday Clock”, anterior, Superman vizitează o națiune fictivă din Orientul Mijlociu condusă de Negre Adam unde vede zeci de refugiați. Aici este prezentată povestea unui copil ai cărui părinți „au fost gazați de Assad, marioneta rușilor”. 

DC Comics, parte a Warner Bros., este unul dintre cei mai mari și vechi publisheri de benzi desenate, iar printre personajele sale se numără Superman, Batman, Wonder Woman, The Flash, Green Lantern, Martian Manhunter, Nightwing, Green Arrow și Aquaman.