A intrat la menopauză la 20 de ani și a devenit mamă 15 ani mai târziu. Cazul unei britanice care i-a uimit până și pe medici

Publicat: 08 01. 2015, 19:17

Allison Noyce, o britanică în vârstă de 36 de ani, a intrat la menopauză la 20 de ani, iar 15 ani mai târziu a devenit mamă, notează Daily Mail.

Femeia a declarat că își pierduse speranța că avea să mai devină mamă vreodată, având în vedere faptul că după ce s-a măritat cu Richard toți medicii la care au fost i-au spus că nu are nicio șansă să aducă pe lume un copil.

Cu toate astea, britanica a devenit mamă fără a urma niciun tratament de fertilizare. Sursa citată scrie că femeia a aflat că este însărcinată cu 12 zile înainte de a naște, atunci când s-a prezentat la medic acuzând dureri la nivelul stomacului.

Allison povestește că durerile resimțite la nivelul stomacului le-a asociat cu o formă de cancer și nicidecum cu o sarcină. S-a prezentat la medic, iar peste 12 zile a născut o fetiță de 2,83 kilograme.

„În acea perioadă simțeam dureri la nivelul stomacului, iar în ultimele săptămâni credeam că mi-a crescut un nodul. Îngrozită m-am prezentat la medicul de familie”, își amintește femeia. La un prim control, medicul i-a spus că ar putea fi vorba de un chis și a trimis-o pe femeie să facă o serie de analize amănunțite.

Allison nu a putut accepta faptul că este însărcinată, având în vedere faptul că după ce s-a măritat cu Richard a fost la medic și și-a făcut o serie de controale pentru a vedea dacă va putea deveni mamă vreodată. Niciunul din medicii vizitați nu i-au dat nicio șansă în acest sens.

Dar cu toate astea a adus pe lume o fetiță sănătoasă, care acum are un an și 4 luni.