A mers la spital acuzând „dureri inimaginabile”. Descoperirea șocantă făcută de medicii în stomacul pacientului

Publicat: 30 11. 2017, 11:55
Un bărbat care a mers la doctor în India, acuzând dureri abdominale, iar doctorii au descoperit că are aproape cinci kilograme de obiecte metalice în stomac.
 
Maksood Khan, în vârstă de 28 de ani, a fost adus la spitalul Sanjay Gandhi în data de 19 noiembrie.
 
Doctorii au crezut inițial că este vorba despre o toxiinfecție, până au făcut mai multe teste.
 
Radiografiile au arătat însă că omul are numeroase obiecte metalice în stomac, de la monede până la lame de ras.
 
Khan a fost operat în data de 24 noiembrie pentru îndepărtarea obiectelor. Medicii au extras 263 monede și 100 cuie din stomacul acestuia, în timpul unei operații de trei ore.
 
De asemenea, doctorii au ajuns la concluzia că tânărul suferă de o tulburare psihică, determinată de depresie, care îl împinge să înghită metale.
 
Potrivit acestora, bărbatul își va reveni complet după operație, în următoarea perioadă, informează CNN
 
foto: screenshot CNN