A zecea ediție a Simpozionului NucInfo Day 2012 va avea loc la Cernavodă în perioada 11-13 noiembrie

Publicat: 12 11. 2012, 15:17
Actualizat: 23 03. 2019, 10:10
Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive în colaborare cu Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Rm. Vâlcea, Primăria Cernavodă și Mediafax Group organizează Simpozionul Național de Informare a Publicului NucInfo Day 2012 - "Utilizarea pașnică a tehnologiilor nucleare - o șansă pentru viitorul fiecăruia în România", în perioada 11 - 13 noiembrie 2012, eveniment care va fi găzduit de Primăria Cernavodă, Județul Constanța.

Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive în colaborare cu Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Rm. Vâlcea, Primăria Cernavodă și Mediafax Group organizează Simpozionul Național de Informare a Publicului NucInfo Day 2012 – „Utilizarea pașnică a tehnologiilor nucleare – o șansă pentru viitorul fiecăruia în România”, în perioada 11 – 13 noiembrie 2012, eveniment care va fi găzduit de Primăria Cernavodă, Județul Constanța.

În contextul actual, când domeniul nuclear joacă un rol important pe plan atât intern cât și internațional, simpozionul organizat anual și care a ajuns la ce-a de-a zecea ediție, vine în întâmpinarea publicului cu informații valoroase din acest domeniu.

Tema principală referitoare la utilizarea pașnică a tehnologiilor nucleare, precum și celelalte subiecte urmează să fie dezbătute în cadrul evenimentului, la care sunt invitați speciali ca lectori Daniel CHIȚOIU –  ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Puiu HAȘOTTI – ministrul Culturii și Patrimoniului Național, Alexander BYCHKOV – Director General al departamentului de Energie Nucleară din cadrul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică – AIEA, Gheorghe HÂNSĂ – primar, Primăria Cernavodă, Gabriel TĂTULESCU – primar, Primăria Saligny.

Simpozionul propune un dialog între lectorii invitați și specialiștii de marcă din țară și străinătate din domeniul nuclear și este dedicat, în special, informării publicului cu privire la acțiunile concrete pe care Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive își propune să le desfășoare în viitorul apropiat pentru dezvoltarea domeniului și implicit pentru o dezvoltare sustenabilă a comunităților locale.

În ce stadii de realizare se află proiectele nucleare și ce beneficii pot aduce acestea societății, care este interesul manifestat de sfera politicului pentru utilizarea pașnică a tehnologiilor nucleare și cum sunt percepute activitățile nucleare din țara noastră în plan internațional, precum și aplicațiile pașnice ale energiei nucleare în România reprezintă doar o parte din subiectele de dezbatere din cadrul simpozionului.

Simpozionul se desfășoară pe durata a trei zile. Astfel, duminică, 11 noiembrie, va avea loc deschiderea evenimentului printr-un cocktail de bun venit, apoi luni, 12 noiembrie, începând cu ora 09.00, va avea loc înregistrarea participanților, urmată de cuvântările invitaților speciali și sesiuni de dezbateri. În cea de-a doua zi de sesiuni  de dezbateri, marți, 13 noiembrie, începând cu ora 09.30, va fi organizată o masă rotundă intulată „Deșeurile radioactive – o provocare a societății moderne”, urmată de un workshop cu tema „Implementarea Conceptelor de Participare a Publicului în Managementul Deșeurilor Radioactive”.

Evenimentul este organizat de Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive în colaborare cu Mediafax Group și urmează să reunească peste 200 de participanți.

Mai multe detalii și agenda completă a evenimentului NucInfo Day 2012 le puteți găsi pe website-ul: http://www.agentianucleara.ro/?page_id=1557