Accesoriul de mii de euro cu care Brigitte Macron s-a afișat alături de Melania Trump. FOTO

Publicat: 15 07. 2017, 13:43

Chiar dacă una are 64 de ani, iar cealaltă 47, la festivitățile de Ziua Franței a fost destul de clar cine a furat prim-planul. Îmbrăcată foarte elegant, într-un deux-piece roșu aprins, Melania Trump a fost, așa cum ne-a obișnuit deja, o prezență foarte rafinată, însă stilul french îndrăzneț al lui Brigitte Macron a reușit să o pună într-un con de umbră. 

Prima doamnă a Franței a fost îmbrăcată într-o rochie albă marca Louis Vuitton, destul de scurtă, care i-a lăsat la vedere picioarele tonifiate, dar a mizat și pe un accesoriu care a fost, pe cât de discret, pe atât de „de efect”. Același designer a fost și cel care a creat elementul-forte al ținutei lui Brigitte: o poșetă neagră, minimalistă, dar extrem de scumpă – circa 3.500 de euro, pentru care prima doamnă a Franței a făcut o pasiune. Aceasta deține mai multe genți din același model, în nuanțe diferite, și este și accesoriul pe care a ales să-l poarte în ziua învestirii lui Emmanuel Macron.