Actorul Charlie Sheen are din nou probleme cu legea. „A încercat să-mi scoată sutienul”

Publicat: 04 10. 2014, 18:24
Actualizat: 06 04. 2019, 13:31

Margarita Palestino l-a dat în judecată pe actorul american, starul serialului „Anger Management”, și afirmă că acesta i-a masat sânul stâng și a încercat să îi scoată sutienul, în timp ce se afla într-un cabinet de stomatologie, în scaunul destinat pacienților. Potrivit reclamantei, actorul a sărit brusc din scaun și și-a smuls masca de anestezie, înainte de începerea tratatamentului contra unui abces dentar, săptămâna trecută.

În documentele depuse la tribunal, Margarita Palestino spune că actorul a amenințat-o că o va ucide, apoi i-a masat sânul stâng și a încercat să îi dea jos sutienul, în momentul în care ea încerca să îi pună din nou pe față masca de anestezie.

Ea mai susține, de asemenea, că actorul „se afla în stare accentuată de incoerență” și că medicul stomatolog în cabinetul căruia a avut loc incidentul i-ar fi spus că starul hollywoodian, în vârstă de 49 de ani, era drogat cu cocaină. Totodată, Margarita Palestino mai spune că asistentul lui Charlie Sheen i-a oferit suma de 500 de dolari drept „reparație morală” pentru agresiunea suferită.

Marty Singer, avocatul actorului, a declarat: „Aceasta este o afirmație ridicolă făcută de o oportunistă care își caută cele 15 minute de celebritate, însă clientul meu este încrezător că va câștiga acest proces absurd”.

Stomatologul actorului a dezmințit la rândul său acele afirmații și a concediat-o din cabinetul său pe reclamantă, după ce aceasta a discutat cu reprezentanții presei despre clientul său celebru, încălcând astfel contractul de confidențialitate pe care îl semnase.

Margarita Palestino a dezvăluit la începutul acestei săptămâni că actorul Charlie Sheen l-a amenințat cu un cuțit pe unul dintre medicii stomatologi din acel cabinet și, apoi, a distrus scaunul pacientului cu mai multe lovituri de cuțit.

Purtătorul de cuvânt al actorului american a făcut în urmă cu câteva zile o declarație de presă în care a spus că altercația a fost provocată de faptul că starul hollywoodian a suferit „o reacție negativă” la oxidul de azot, gazul folosit în anesteziile dentare.

Viața personală a actorului Charlie Sheen a fost deosebit de turbulentă, marcată de numeroase scandaluri intens mediatizate, provocate de dependența de alcool și de droguri, divorțuri și violență conjugală. De altfel, din cauza acestor scandaluri, Charlie Sheen a fost concediat, în 2011, din distribuția serialului „Doi bărbați și jumătate”.

În 2010, Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor de televiziune din lume, câștigând 1,8 milioane de dolari pentru fiecare episod din serialul de comedie „Doi bărbați și jumătate/ Two and a Half Men”, în care a interpretat rolul personajului Charlie Harper, un afemeiat notoriu.