Actorul și regizorul britanic Richard Attenborough, câștigător al unui premiu Oscar, a murit

Publicat: 25 08. 2014, 10:04
Actualizat: 26 03. 2019, 01:31

Una dintre cele mai mari realizări ale lui Richard Attenborough a fost filmul dedicat Mahatmei Gandhi, pentru care a câștigat un premiu Oscar pentru cel mai bun regizor.

Însă el a devenit celebru și prin rolurile sale, printre care se numără cel al proprietarului parcului tematic din „Jurassic Park”.

Richard Samuel Attenborough s-a născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. A primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 și pe cel de baron în iunie 1993.

Tatăl său, Frederick, a fost profesor universitar, iar mama sa s-a aflat printre cei care au denunțat dictatura lui Francisco Franco și i-au ajutat pe refugiații spanioli.

Richard Attenborough, care își dorea să fie actor încă de la vârsta de patru ani, a obținut o bursă la Royal Academy of Dramatic Art în 1941. În același an a debutat pe scena de teatru londoneză (West End), iar, în 1942, a jucat primul său rol într-un film, “”Mai presus de toate/ In Which We Serve”, de Noel Coward.

Ulterior s-a alăturat Royal Air Force (Forțele aeriene britanice), devenind pilot, iar, în 1944, a făcut voluntariat pentru o unitate de filmare care activa în Germania.

Attenborough a jucat multe roluri de oameni slabi și neadaptați, după cel de-Al Doilea Război Mondial, în filme precum „Brighton Rock”, „Ședință de spiritism într-o după-amiază ploioasă/ Seance on a Wet Afternoon” și „10 Rillington Place”.

Și-a construit, de asemenea, o prestigioasă carieră în teatrul și cinema-ul britanic.

Cel de-al cincilea film pe care l-a regizat, “”Gandhi”, lansat în 1982, l-a impus în lumea personalităților cinematografiei britanice și i-a adus numeroase premii, precum opt Oscaruri, printre care cel pentru cel mai bun regizor și cel pentru cel mai bun lungmetraj (în calitate de producător). Același film i-a adus un Glob de Aur pentru cea mai bună regie și două premii BAFTA.

Richard Attenborough a câștigat numeroase premii pentru întreaga activitate – BAFTA (1983), BIFA (1992), cel al Chicago International Film Festival, cel al Academiei de Film Europene (Award of Merit).

Pentru multe roluri ale sale, Richard Attenborough a fost nominalizat la premii prestigioase și a și obținut multe dintre acestea, printre care Globul de Aur pentru interpretările din „Doctor Dolittle” (1967) și „Canoniera de pe Yangtze/ The Sand Pebbles” (1966).

De asemenea, era un aprig om de afaceri, activând în domeniul televiziunii și radioului britanic, și era implicat în multe activități caritabile.

În 2008, el a suferit un accident cerebral și de atunci se deplasa în scaunul cu rotile. În ultimii ani a locuit într-un azil de bătrâni împreună cu soția sa, actrița Sheila Sim.