Actrița acuzată că l-a hărțuit pe Alec Baldwin, condamnată la 210 zile de închisoare

Publicat: 15 11. 2013, 12:13
Actualizat: 24 03. 2014, 07:19

Geneviève Sabourin, o actriță canadiană aproape necunoscută, acuzată că l-a hărțuit pe actorul Alec Baldwin și pe soția acestuia, a fost condamnată, joi, la o pedeapsă de 210 zile de închisoare, informează Reuters.

Geneviève Sabourin, în vârstă de 41 de ani, a fost găsită vinovată de hărțuirea lui Alec Baldwin și a soției acestuia, Hilaria, după ce, miercuri, a primit o sancțiune penală pentru obstrucționarea justiției, din partea unui tribunal din Manhattan, New York.

Chemat să depună mărturie la audierea de marți, Alec Baldwin, în vârstă de 55 de ani, a declarat că actrița din Montreal a sosit pe neașteptate în fața ușii lui în ziua în care s-a logodit cu Hilaria și a compromis evenimentul.

În noiembrie 2012, Geneviève Sabourin a declarat pentru AFP că a întreținut relații sexuale cu Alec Baldwin și că a avut cu acesta „o relație romantică timp de mai multe luni”.

„Și, întrucât se părea că el avea o relație serioasă cu altcineva, am venit neanunțată la ușa lui pentru a cunoaște versiunea lui asupra faptelor și pentru a înțelege ce se întâmplă”, a adăugat actrița canadiană.

Actrița a fost arestată pentru prima dată pe 8 aprilie 2012, la trei zile după ce a sunat la ușa actorului Alec Baldwin, starul serialului „30 Rock”. El a acuzat-o că i-a expediat un număr foarte mare de e-mailuri în care îi spunea că îl iubește și că vrea să se căsătorească cu el.

Alec Baldwin a negat că ar fi avut vreo relație cu Sabourin și a afirmat că nu a provocat niciodată un schimb de e-mailuri cu aceasta.

Geneviève Sabourin l-a cunoscut pe Alec Baldwin în 2002, în timpul unor filmări. Actorul spune că a revăzut-o pe Geneviève în 2008, la cererea unei cunoștințe, însă doar pentru o cină.

Hilaria Baldwin, cu care actorul s-a căsătorit în iulie 2012, a declarat că „îi este frică” de Geneviève Sabourin și că aceasta a hărțuit-o fără încetare pe Twitter. Ea a citat un mesaj primit pe Twitter pe când era însărcinată, în care actrița canadiană i-ar fi spus că va avorta copilul.

Alec Baldwin, în vârstă de 55 de ani, s-a căsătorit cu Hilaria Thomas, instructor de yoga, care este cu 26 de ani mai tânără ca el, în iulie 2012, la New York. Ei au împreună o fetiță, Carmen, care s-a născut în august 2012.

Alec Baldwin a fost căsătorit între anii 1993 și 2002 cu actrița Kim Basinger, cu care are o fiică, Ireland, născută în 1995.

Alec este cel mai cunoscut dintre cei patru frați Baldwin, fiind de două ori premiat cu Emmy și de trei ori cu Globul de Aur pentru rolul din serialul „30 Rock”.

Cariera lui Alec Baldwin a fost construită cu ajutorul unor roluri importante în teatru și în filme dramatice precum „Ghinionistul/ The Cooler” (2003), care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar, la categoria „cel mai bun actor într-un rol secundar”. Alec Baldwin este, totodată, și un cunoscut activist politic, deși Hollywood-ul tinde să evite chestiunile politice sensibile. Actorul american a demonstrat că este talentat și în roluri comice, precum cel din serialul de televiziune „30 Rock”, și a prezentat „Saturday Night Live”, o celebră emisiune TV de comedie din Statele Unite.

Actorul a putut fi văzut în 2010 pe marile ecrane în lungmetrajul „E tare complicat!/ It’s Complicated”, alături de Meryl Streep și Steve Martin. Recent, a jucat alături de Cate Blanchett în „Blue Jasmine” (2013), regizat de Woody Allen.