„Am mers pentru botox și am plecat circumcis”. Ce s-a întâmplat cu bărbatul

Publicat: 05 08. 2019, 09:14

Terry Brazier mersese la spital pentru o procedură de injectare cu botox, însă cadrele mediale au încurcat fișele și i-au făcut o circumcizie, incidentul petrecându-se la Leicester Royal Infirmary.

Terry a declarat pentru Daily Star: „Am mers pentru botox și am plecat circumcis. Nu știau ce să spună atunci când au aflat că au făcut asta, au spus că nu mă pot trimite înapoi în salon și că trebuie să discute cu mine”.

Bărbatul a povestit că a fost distras de discuțiile cu cadrele medicale încât nu și-a dat seama că este supus unei alte proceduri pe care nu o voia.

Terry, în vârstă de 70 de ani, și-a continuat relatarea spunând că: „Asistenta era lângă mine și vorbeam, nu mi-am dat seama ce se întâmplă. A fost cu adevărat o surpriză”.

Cadrele medicale și-au cerut scuze și în mod public iar bărbatul a primit compesații în valoare de 20.000 de lire. 

Foto: NC