Amendă usturătoare pentru un șofer care a aruncat un chiștoc de țigară din mașină

Publicat: 10 07. 2019, 09:59

Gary Jones, în vârstă de 30 de ani, a fost amendat atât de aspru de poliția din orașul-port Plymouth (Devon, UK), după ce a refuzat să achite contravenția inițială de 80 de lire sterline, scrie dailystar.co.uk.

Magistrații municipalității i-au majorat amenda la 300 lire sterline și l-au obligat la plata unor costuri de 1.665 lire sterline, după ce a refuzat să se prezinte la tribunal.

Consiliul Primăriei din Plymouth a preluat cazul și a spus că amenda uriașă este un semnal că debarasarea gunoiului pe stradă nu este tolerată.

Sally Haydon, consilierul orașului Plymouth, se ocupă și de persoanele care aruncă gunoaie pe stradă: „Aruncatul gunoiului e o problemă în Plymouth și vrem ca oamenii să știe că nu acceptăm așa ceva. Nu ar trebui să arunce țigări și ambalaje din mașină”.