Andra, pe coperta de iulie a revistei „Ce se întâmplă, doctore?”

Publicat: 03 07. 2015, 12:04

„La câte concerte am, cu greu mai am timp și energie să merg la sală. Așa că să spunem că-mi fac norma de mișcare pe scenă, nici nu mai am nevoie de altceva. Așa s-a întâmplat și la prima sarcină. Niciun instructor de la sală nu m-a prins prea des prin sală. Când mă căutai, eram la concerte, în toată țara. Am energie, m-a ajutat Dumnezeu să-mi duc sarcina ușor”” mărturisește Andra în numărul de iulie al revistei „Ce se întâmplă, doctore?” care a apărut astăzi pe piață, adăugând că-și dorește cel puțin trei copii.

Printre vedetele care duc un stil de viață sănătos se numără și Diana Munteanu, care a trecut cu brio proba costumului de baie în paginile revistei „Ce se întâmplă, doctore?” „Mănânc normal, doar că evit alimentele procesate, dulciurile, pâinea albă. Practic, respect niște principii de viață pe care le-am dobândit acasă, la părinții mei, cu care am rămas toată viața și de care am ținut cont mereu, dar fără să fac vreun efort în acest sens” declară Diana Munteanu în paginile celei mai citite reviste de sănătate și frumusețe din România.

Dintre temele verii abordate de echipa „Ce se întâmplă, doctore?” nu lipsesc protecția solară, îngrijirea părului în sezonul cald și pregătirea deserturilor sănătoase. Iar la capitolul „experiențe inedite”, redactorii „Ce se întâmplă, doctore?” au bifat terapia cu lavandă, o sesiune de cooking dedicată caracatiței, purtarea lentilelor de contact cosmetice și câteva sporturi nautice printre care și wakeboadingul! În fiecare zi, „Ce se întâmplă, doctore” își așteaptă cititorii să împărtășească experiențele lor în cadrul campaniei de 10 ani „Arată-ne și tu că viața sănătoasă e frumoasă!” pe zece.csid.ro!