O fostă vedetă ProTV, „scârbită” după momentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „Cum este posibil?”

Publicat: 03 10. 2026, 12:10

O fostă vedetă de la ProTV a vorbit despre momentul vulgar de la petrecerea Antenei 1. „Nu folosesc des cuvântul ăsta”, a spus fosta prezentatoare.

Andreea Raicu, fostă prezentatoare la postul de televiziune ProTV, a comentat mesajul afișat de grupul care conduce Antena 1 la petrecerea anuală a trustului.

 Loading ...

„Sunt efectiv scârbită și nu folosesc des cuvântul ăsta. Nu înțeleg cum am ajuns aici. Cum este posibil ca la un eveniment al uneia dintre cele mai mari televiziuni din România să apară pe un ecran un asemenea mesaj la adresa televiziunii concurente?”, a scris Raicu într-un mesaj pe Facebook.

Raicu a subliniat că explicația oficială oferită de trust, cum că incidentul ar fi fost doar o glumă, nu răspunde problemei de fond.

„Dacă în medii profesionale, între oameni educați, cu funcții și responsabilități, un asemenea limbaj poate fi considerat o glumă, ce pretenții mai avem de la felul în care oamenii se comportă și vorbesc unii cu ceilalți?”, a mai scris Raicu.

Potrivit acesteia, vulgaritatea, agresivitatea și lipsa de respect ajung să fie normalizate atunci când sunt justificate prin argumentul prin care sunt scuzate astfel de ieșiri.

„Pentru mine nu este amuzant. Este degradant. Și mi se pare profund trist că am ajuns aici”, a adăugat Raicu.

Andreea Raicu, primii pași la ProTV

Andreea Raicu a făcut primii pași în televiziune chiar la ProTV, unde a prezentat matinaulul postului alături de Andi Moisescu.

Ulterior, vedeta s-a alăturat echipei postului Prima TV pentru emisiunile Big Brother și Megastar.

În prezent, Andreea Raicu este antreprenoare.

Moment vulgar la petrecerea Antena

Joi, 1 octombrie, la Domeniul Știrbey de la Buftea, Antena 1 și-a ținut petrecerea anuală, la care au fost prezenți sute de oameni, din agențiile de publicitate, de la firme care își fac reclamă la Antena Group și din propriile televiziuni.

Pe ecrane a fost afișată la un moment fotografia directorului general al Antenei Group, Sorin Alexandrescu, alături de mesajul pentru rivalul postului: „ProTV să ne belească p*”.

„Din păcate, a fost o glumă foarte neinspirată a unui coleg de la tehnic. Aseară, în timpul petrecerii noastre. Într-adevăr, ne-a luat pe toți prin surprindere momentul respectiv”, a declarat pentru HotNews Liana Sanda, PR manager al Antena TV Group.

„E o imagine făcută folosind inteligența artificială. Colegul a fost sancționat, din păcate ne aflăm în situația asta. Mesajul a stat preț de câteva secunde. Puțin, oricum. A fost o decizie de moment (n.r. a colegului), dacă anunța pe cineva, nu se întâmpla lucrul ăsta”, a mai spus reprezentanta postului Antenei Group.