Anunțul Cirque du Soleil, după ce o acrobată și-a pierdut viața în urma unui accident, săptămâna trecută

Publicat: 03 07. 2013, 17:07
Actualizat: 29 03. 2019, 16:40

Reprezentațiile Cirque du Soleil în România, programate în perioada 5 – 8 septembrie, în Pavilionul Central Romexpo din București, nu sunt afectate de accidentul mortal suferit, sâmbăta trecută, la Las Vegas, de o artistă a companiei.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Events, reprezentațiile Cirque du Soleil în România nu sunt afectate de întreruperea spectacolului „Ka”.

„Ca urmare a tragicului accident de sâmbătă, când o artistă a Cirque du Soleil a murit în Las Vegas, după ce a căzut de la o înălțime de 15 metri în timpul spectacolului «Ka», reprezentațiile acestui show au fost supendate pe o perioadă nelimitată. Este primul accident fatal întâmplat în timpul unei reprezentații, în istoria de 30 de ani a companiei Cirque du Soleil”, se spune în comunicat.

Conform sursei citate, suspendarea showurilor „Ka” din Las Vegas nu afectează spectacolele din România.

„Ca urmare a numeroaselor mesaje primite de la posesorii de bilete, precizăm că reprezentațiile «Alegria» se vor desfășura conform programului anunțat, de pe 5 până pe 8 septembrie inclusiv”, spune Sorina Burlacu, director general Events.

Producția „Alegria” se află în ultimul an de reprezentații, după 20 de ani în arene pe tot mapamondul. „Alegria” a avut până în prezent peste 14 milioane de spectatori în peste 40 de țări.

Biletele pot fi cumpărate online, de pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librariile Cărturești). Biletele pentru adulți au următoarele prețuri: VIP – 500 de lei, Premium – 350 de lei, tribune – 250 de lei, 230 de lei, 210 lei, 190 de lei, 150 de lei, 110 lei (în funcție de poziționare).

Biletele pentru copiii în vârstă de până la 12 ani (inclusiv) au prețurile: VIP – 350 de lei, Premium – 245 de lei, tribune – 175 de lei, 161 de lei, 147 de lei, 133 de lei, 105 lei, 77 de lei (în funcție de poziționare). Accesul copiilor este posibil doar alături de un adult, pe baza unui act valid ce stabilește vârsta copilului (certificat de naștere, carnet de elev, pașaport). Biletele cu reducere pentru copii sunt disponibile în număr limitat.

„Alegría” dispune de o distribuție internațională de 55 de performeri și muzicieni din 15 țări. „Alegría” adoptă un stil baroc, de operă, cu costume viu colorate, muzică originală interpretată live și o serie de detalii ce vin să îmbogățească spectacolul uimitor de atletism și artă. Rezultatul este un amestec impresionant de îndemânare, forță și viteză combinate cu acrobații elegante, aproape eterice.

Spectacolele Cirque du Soleil sunt programate astfel: 5 septembrie – orele 20.00; 6 septembrie – orele 20.00; 7 septembrie – orele 20.00; 8 septembrie – orele 13.00 și 17.00.

O artistă a Cirque du Soleil a murit, sâmbătă seara, după ce a căzut în timpul unui spectacol de acrobație care a avut loc la Las Vegas, în Statele Unite. Sarah Guyard-Guillot, în vârstă de 31 de ani și mamă a doi copii, cunoscută după numele de artistă ca Sassoon, a decedat sâmbătă cu puțin timp înainte de miezul nopții la Centrul medical universitar din Las Vegas (Nevada, vest), unde a fost transportată după ce a căzut de la 15 metri înălțime în timpul spectacolului „Kà„, la teatrul MGM Grand, a declarat pentru AFP institutul medico-legal al comitatului Clark.

„Toată familia Cirque du Soleil este profund îndurerată de moartea accidentală a lui Sarah (Sassoon) Guyard, artistă a producției «Kà»”, au precizat reprezentanții companiei într-un comunicat difuzat duminică.

„Am inima zdrobită”, a declarat fondatorul companiei din Quebec, Guy Laliberté. „Suntem complet distruși de această veste. Sassoon era o artistă prezentă în «Kà» de la începutul spectacolului, în 2006, și făcea parte integrantă din familia noastră foarte strânsă a Cirque du Soleil. Aceasta ne amintește, cu multă simplitate și respect, cât de extraordinar este fiecare dintre artiști noștri și aceasta în fiecare noapte”, a adăugat el.

Reprezentațiile spectacolului „Kà” au fost suspendate.

Acesta este primul accident mortal produs în timpul unui spectacol al acestui circ, potrivit cotidianului Las Vegas Sun.

Potrivit spectatorilor, accidentul s-a produs aproape de sfârșitul spectacolului, într-o scenă de bătălie. Acrobata, care era ridicată de un cablu, a căzut pe scenă în fața spectatorilor după ce s-a desprins de cablul de siguranță. Spectatorii au crezut inițial că această cădere face parte din coregrafie, înainte de a-și da seama de gravitatea accidentului.

Pornind de la un grup de 20 de artiști de stradă, la începuturile sale din 1984, Cirque du Soleil este în prezent o importantă organizație cu sediul în Québec, ce oferă divertisment de înaltă ținută artistică. Compania are 5.000 de angajați, incluzând mai mult de 1.300 de artiști din aproape 50 de țări diferite. Peste 100 de milioane de spectatori din aproape 300 de orașe de pe șase continente s-au lăsat uimiți și încântați până în prezent de Cirque du Soleil.