Anunțul pe care medicii pilotului Michael Schumacher au fost nevoiți să îl facă

Publicat: 08 02. 2014, 09:19
Actualizat: 20 03. 2019, 14:23

Medicii care îl îngrijesc pe pilotul de Formula 1 Michael Schumacher au ajuns în punctul de a fi nevoiți să nege zvonurile apărute pe rețelele de socializare potrivit cărora campionul ar fi murit, scrie Mirror.

„Spitalul neagă moartea lui Michael Schumacher”, a fost anunțul făcut de purtătorul de cuvânt al spitalului Grenoble unde este internat pilotul german.

Schumacher este în comă de șase săptămâni, după ce s-a lovit la cap pe data de 29 decembrie în timp ce schia. Medicii sunt optimiști și spun că vârsta și condiția sa fizică îi oferă șanse bune de a-și reveni.

Săptămâna trecută, aceștia au anunțat că reduc încetul cu încetul doza de anestezic care îi este administrată pilotului și că acest proces se va extinde pe durata mai multor săptămâni.

Pilotul este hrănit momentan printr-un tub introdus direct în stomac, respiră cu ajutorul aparaturii medicale și nu a răspuns până acum la stimuli din mediul înconjurător.

Încheieturile și mușchii săi sunt masate de trei ori pe zi pentru a preveni atrofierea lor.

Marele risc la care este expus acum pilotul de Formula 1 este acela de a se îmbolnăvi de preumonie pentru că mecanismul său de înghițire nu funcționează corect și saliva poate ajunge în plămâni și poate cauza o infecție respiratorie care să îi fie fatală.