Apare o nouă televiziune de știri. CNA i-a acordat licență

Publicat: 21 05. 2015, 15:35
Actualizat: 12 04. 2019, 13:02

CNA a analizat, joi, o solicitare a societății Life Media Sales SRL de acordare a unei licențe audiovizuale prin rețele de comunicații electronice (prin cablu, n.r.) pentru televiziunea 7 EST.

Această televiziune va avea în mod oficial un profil generalist, dar, în fapt, grila de programe a 7 EST va cuprinde mai mult programe de informare (70,48%). Televiziunea va difuza și programe de divertisment (6,42%) și programe culturale și educative (3,1%), dar și publicitate (20%).

Investiția în lansarea acestei televiziuni este de aproximativ 370.000 de lei, potrivit dosarului depus la CNA.

Prezentă la ședința de joi a CNA, Lia Anton, reprezentanta societății Life Media Sales SRL, a spus că în Iași există o publicație cu denumirea 7 EST și televiziunea 7 EST ar urma să completeze nevoia de informare a publicului din acest oraș.

CNA a decis să acorde licență televiziunii 7 EST. Decizia a fost luată cu șapte voturi „pentru” (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Viorel Buda, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea) și unul „împotrivă” (Gabriel Tufeanu).

Asociații societății Life Media Sales SRL sunt: SC 7 EST SRL – 95,45% (al cărei asociat unic este Vasile Dumitru Pomârleanu) și Simona Vidinaru – 4,55%, conform documentelor depuse la CNA.

Vasile Dumitru Pomârleanu este cunoscut pentru colaborarea sa cu omul de afaceri ieșean Bogdan Cihodaru, potrivit presei locale. Totodată, Cihodaru este asociatul principal al televiziunii Iași TV Life, potrivit site-ului CNA.

Pe de altă parte, atât Vasile Dumitru Pomârleanu, cât și Bogdan Cihodaru au fost trimiși în judecată, în decembrie 2013, de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Iași, într-un dosar care vizează intabularea ilegală a unui teren, prejudiciul adus statului depășind 12 milioane de euro. În același dosar au mai fost trimise în judecată alte persoane, între care un notar, doi avocați și un funcționar de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

În acest dosar, Vasile Pomârleanu este acuzat de spălare de bani, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și instigare la infracțiunea fals intelectual.