Apple vrea să interzică Samsung Galaxy S III în SUA

Publicat: 02 09. 2012, 19:10
Actualizat: 06 02. 2016, 01:22

La numai o săptămână de la victoria în instanță prin care a obținut daune de 1 miliard de dolari de la Samsung, Apple a acuzat încălcarea patentelor în cazul a patru produse ale grupului sud-coreean, inclusiv două modele ale smartphone-ului Galaxy S III.

Apple acuză încălcarea a opt patente pe care le deține, iar plângerea actualizează o listă de 17 dispozitive Samsung pentru care compania americană a cerut, în februarie, interzicerea comercializării în SUA, potrivit portalului The Verge.

Potrivit unui document transmis tribunalului, Apple numește „cel puțin 21 de noi smartphone-uri, playere media și tablete lansate de Samsung începând din august 2011 până în august 2012”. Lista Apple conține 22 de produse, potrivit The Verge.

Unele dintre acestea au făcut și obiectul procesului abia încheiat, însă sunt nominalizate de Apple pentru încălcarea altor patente.

Cele noi patru produse Samsung pe care Apple vrea să le oprească de la vânzare sunt: două modele Galaxy S III, Galaxy Note și Galaxy Note 10.1. Apple a încercat să interzică vânzarea în SUA a Galaxy S III și în iunie, înainte de lansarea smartphone-ului, însă judecătorul nu a acceptat din cauza unor probeleme legate de program.

După victoria de săptămâna trecută, Apple a prins curaj, iar limbajul cererii pentru extinderea interdicției la mai multe produse Samsung lasă deschisă posibilitatea suplimentării listei.

Multe din produsele pentru care Apple a obținut deja oprirea vânzării nu mai sunt pe piață, iar cele care sunt nu vor putea fi interzise decât cel mai devreme din decembrie. Este de așteptat continuarea acțiunilor dure împotriva produselor aflate în oferta actuală a Samsung, viizând o nouă victorie în justiție sau o înțelegere amiabilă, notează The Verge.

Lista produselor Samsung despre care Apple susține că îi încalcă patentele: Galaxy S III, Galaxy S III (Verizon), Galaxy Note, Galaxy S II Skyrocket, Galaxy S II Epic 4G Touch, Galaxy S II, Galaxy S II (T-Mobile), Galaxy S II (AT&T), Galaxy Nexus, Illusion, Captivate Glide, Exhibit II 4G, Stratosphere, Transform Ultra, Admire, Conquer 4G, Dart, Galaxy Player 4.0, Galaxy Player 5.0, Galaxy Note 10.1, Galaxy Tab 7.0 Plus și Galaxy Tab 8.9.

Gigantul american a câștigat, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o instanță federală din California, unul dintre cele mai urmărite procese împotriva Samsung. Juriul a hotărât că mai multe produse ale companiei sud-coreene încalcă șase brevete ale Apple în zona designului și interfeței și a cerut Samsung să plătească daune de 1,05 miliarde dolari.

Apple și Samsung se judecă în 30 de procese pe 4 continente privind patente pentru tehnologii folosite în construcția, designul și interfața smartphone-urilor și tabletelor PC. Între cele două companii a luat naștere o rivalitate dură pe piața telefoanelor „deștepte”, dominată de produsele Samsung și de iPhone, în timp ce compania sud-coreeană rămâne unul dintre cei mai importanți furnizori de componente electronice pentru Apple, în principal chip-uri de memorie și microprocesoare, în baza unor contracte de mai multe miliarde de dolari.