Ashton Kutcher, la spital, după ce a urmat regimul lui Steve Jobs

Publicat: 28 01. 2013, 21:18
Actualizat: 22 05. 2015, 14:52

Ashton Kutcher a fost spitalizat cu câteva zile înainte de a începe filmările la producția biografică „jOBS”, despre fondatorul Apple, Steve Jobs, pentru că a încercat să adopte dieta bazată în exclusivitate pe fructe a omului de afaceri, pentru a se pregăti pentru rol, notează Huffigton Post.

Actorul în vârstă de 34 de ani a vrut să fie cât mai veridic în interpretarea sa, așa că a decis să adopte stilul de viață al co-fondatorului Apple. El a urmat un regim bazat pe fructe, nuci și semințe,excluzând din alimentație carnea și ouăle, fapt ce i-a provocat probleme de sănătate.

„Această dietă poate crea niște probleme destul de serioase. Eu am ajuns la spital cu doar două zile înainte să începem filmările”, a povestiti actorul.

„Aveam dureri foarte puternice, iar pancreasul meu era complet dat peste cap, ceea ce m-a cam speriat”, a mai adăugat el. Steve Jobs a încetat din viață din cauza complicațiilor unui cancer pancreatic, în 2011.