Azi e ziua de naștere a Mihaelei Rădulescu. Cum a petrecut vedeta aseară

Publicat: 03 08. 2013, 13:53
Actualizat: 29 07. 2014, 21:18

Mihaela Rădulescu împlinește sâmbătă 44 de ani. Fosta prezentatoare de televiziune își ține la curent fanii cu felul în care petrece de ziua ei de naștere. Ea a postat pe contul personal de Facebook un filmuleț în care dansează, semn că a început petrecerea aniversară încă de azi-noapte.

„Practic, am făcut rost de o petrecere cu vreo 500 de invitați, împrăștiați pe toată pajiștea. În sală, se dansează timid, căci nu s-a baut destul, încă. Precizez că cetățeanul austriac a fost abuzat cu bună intenție, adică l-am luat cu forța la dans :)))))”, este mesajul postat de Mihaela Rădulescu, noaptea trecută.

Filmulețul are o durată de 55 de secunde și a fost apreciat de peste 1.200 de persoane.

Mihaela Rădulescu le-a transmis un mesaj fanilor ei de ziua ei, tot prin intermediul rețelei de socializare. „La mulți ani plini de zile și nopti ca astea! Asta îmi doresc și vă doresc și vouă!!!!” a scris vedeta pe contul de Facebook. Mesajul este însoțit de două fotografii. În una din ele apare alături de fiul ei – Ayan, care o pupă pe nas, iar în a doua imaginea apare tot fiul ei cu două buchete mari de flori: unul de trandafiri și unul cu floarea soarelui.