Bărbații care devin părinți în jurul vârstei de 25 de ani prezintă un risc sporit de depresie

Publicat: 16 04. 2014, 17:47
Actualizat: 31 01. 2019, 19:01

Potrivit acestui studiu, nu doar tinerele mame, ci și tinerii tați se confruntă cu riscul de depresie, iar aceia care prezintă cel mai mare risc sunt bărbații care devin părinți pentru prima dată în jurul vârstei de 25 de ani.

Medicii americani îi îndeamnă pe tinerii tați – ca și pe tinerele mame – să consulte specialiști în tratarea depresiei postnatale, întrucât această afecțiune poate avea efecte extrem de negative asupra bebelușilor.

În primii cinci ani după nașterea copilului, depresia a afectat 68% din totalul participanților la acest studiu, care a fost realizat pe un eșantion de peste 10.000 de bărbați cu vârsta medie de 25 de ani.

Studiul, publicat în revista Paediatrics, este prima analiză care a descoperit faptul că tinerii tați se confruntă cu cel mai mare risc de a dezvolta această afecțiune.

Profesorul Craig Garfield, medic pediatru la Universitatea Northwestern din Chicago, consideră că rezultatele studiului sunt semnificative și ele ar putea duce la implementarea unor intervenții și tratamente mai eficiente.

„Nu doar tinerele mame au nevoie să fie consultate contra depresiei, pentru că și tații sunt supuși acestui risc. Depresia parentală are un efect dăunător asupra copiilor, în special în acei primi ani critici când se formează legătura dintre copil și părinți. Trebuie să facem mai multe lucruri pentru a-i ajuta pe tații tineri în tranziția lor prin acea perioadă”, a afirmat el.

Studii anterioare au arătat că tații care suferă de depresie folosesc mai mult pedepsele corporale, citesc mai puține povești copiilor lor, interacționează mai puțin cu aceștia și sunt mai stresați și mai neglijenți.

În comparație cu copiii ai căror tați nu sunt deprimați, cei ai căror tați prezintă urme ale acestei afecțiuni riscă să aibă un limbaj mai puțin bogat, să aibă probleme de lecturare, probleme comportamentale și dificultăți de integrare în societate.

Studiul a folosit date colectate de la 10.623 de tineri bărbați care au participat la National Longitudinal Study of Adolescent Health (Add Health).

Analiza a inclus un eșantion reprezentativ la nivel național de adolescenți americani, care au fost monitorizați periodic timp de aproape 20 de ani.

Toate simptomele de depresie ale participanților au primit note la fiecare monitorizare, cu ajutorul unui algoritm.

În timpul celor mai recente monitorizări ale studiului Add Health, 33% dintre bărbați au devenit părinți, iar cei mai mulți dintre ei locuiau cu copiii lor.

Tații tineri care nu locuiau în aceeași casă cu copiii lor nu au experimentat creșteri atât de dramatice ale scorurilor referitoare la simptomele de depresie în primele luni după ce au devenit părinți.

În schimb, aceste scoruri au fost mai mari înainte de nașterea bebelușilor și au început să scadă în primele luni de paternitate. Totodată, în cazul taților care locuiau cu copiii lor, scorurile asociate simptomelor de depresie erau mici înainte de venirea pe lume a copiilor și au crescut dramatic după nașterea acestora.

Specialiștii afirmă că între cinci și zece procente dintre tații tineri suferă de depresie postnatală. În cazul femeilor, acest procent este de 10%.

În ciuda răspândirii sale, cercetătorii spun că nu înțeleg pe deplin cauzele declanșării acestui fenomen.

Studii precedente sugerează că depresia paternă ar putea fi cauzată de creșterea cheltuielilor financiare după nașterea copilului, modificarea relației cu partenerul de viață și frica de responsabilitate.