Berea fără alcool, o variantă bună de hidratare

Publicat: 18 01. 2014, 11:39
Actualizat: 30 07. 2014, 00:50

Berea fără alcool hidratează organismul. Asta este opinia dr. Alin Popescu – secretar general la Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție. „Pe lângă efectul său de rehidratare datorat conținutului mare de apă, în proporție de 93%, berea fără alcool furnizează organismului și substanțe nutritive atât de folositoare: vitamine, sodiu, potasiu și magneziu”, spune expertul în nutriție.

Mai multe despre un stil de viață sănătos puteți citi AICI.

Dr. Popescu adaugă că, datorită cerealelor din care este produsă, berea fără alcool este o sursă extrem de importantă de fibre, cu un rol important în procesul de digestie, iar datorită conținutului de hamei este și o sursă de antioxidanți. În plus, este o băutură diuretică, iar studii pe această temă au indicat efectele pozitive ale consumul de bere fără alcool în cazul persoanelor diagnosticate cu afecțiuni renale, prevenind astfel apariția pietrelor la rinichi, scrie Agerpres. „Consumul de bere fără alcool nu influențează creșterea în greutate pentru că nu conține grăsimi sau colesterol, iar continutul său caloric este mic, de doar 17 kilocalorii la 100 mililitri”, a menționat nutriționistul.

Studiile științifice au mai arătat și faptul că o bere cu sau fără alcool consumată la sfârșitul unei zile de muncă reduce stresul acumulat peste zi, ajutând la eliminarea tensiunilor acumulate și la o mai bună odihnă în timpul nopții. În plus, cercetătirle recente arată că personalele care beau bere fără alcool prezintă un risc scăzut de a se îmbolnăvi de cancer și de a suferi de afecțiuni cariace.