Buldogul îndrăgostit de muzica lui Luciano Pavarotti. VIDEO

Publicat: 31 03. 2013, 19:48
Actualizat: 12 04. 2018, 13:59

Un buldog și-a uimit stăpânii când a început „să cânte” precum un tenor. Cățelul Fred a început să scoată sunete ca și cum ar cânta după ce l-a auzit pe Pavarotti la televizor, scrie Daily Mail.

Stăpânii lui l-au filmat în 2007, dar videoclipul a devenit viral abia acum, când în câteva zile a strâns 165.000 de afișări.

Kirsty McCall – un make-up artist și soțul ei Dan, proprietarii lui Fred, l-au filmat în timp ce acesta stătea la fereastră și scotea sunete asemănătoare celor se auzeau pe fundal. Toate acestea se întâmplau în timp ce Luciano Pavarotti cânta melodia de dragoste Rondine Al Nido.

Cântecul italian pare să-l fi atins pe Fred, care pe un ton trist scoatea gemete și se vaita precum un îndrăgostit.

Opera nu este singurul gen muzical pe care buldogul îl îndrăgește. Stăpânii lui au mai pus un filmuleț în care el cânta pe melodia ” Bleeding Love”,  interpretată de cântăreța pop Leona Lewis.