Cântărețul Phil Everly a murit la vârsta de 74 de ani

Publicat: 04 01. 2014, 11:13
Actualizat: 29 07. 2014, 20:13

Cântărețul Phil Everly, unul dintre membrii celebrei formații de rock”n”roll Everly Brothers, a murit vineri la un spital din Burbank, California, la vârsta de 74 de ani. Anunțul A fost făcut de  purtătorul de cuvânt al unității medicale, care, la solicitarea familiei artistului, a păstrat discreția în ceea ce privește cauza decesului, relatează CNN.

În perioada anilor 1950-1960, Phil Everly și fratele lui, Don, cucereau întreaga lume cu muzica lor și versurile sensibile, astfel că celebra revistă „Rolling Stone” avea să-i caracterizeze ai târziu drept „cel mai important duo vocal din lumea rock”.

Astfel, trupa Everly Brothers a avut o influență semnificativă și asupra altor artiști sau formații cunoscute, printre care The Beatles, The Beach Boys și Simon & Garfunkel.

În ceea ce privește vânzările de albume, rivalii lor pe acest segment au fost Elvis Presley și Pat Boone.

Numeroase piese din repertoriul fraților Everly au rămas încă extrem de populare: „Bye Bye Love”, „Wake Up Little Susie”, „When Will I Be Loved” sau „All I Have to Do Is Dream”.