Casa construită și amenajată CU SUSUL ÎN JOS. Galerie FOTO+VIDEO

Publicat: 07 05. 2012, 09:25
Actualizat: 07 05. 2012, 09:25

La o primă vedere această casă pare să fi fost întoarsă cu susul în jos de o tornadă puternică. În realitate, a fost construită intenționat astfel și gândită ca o atracție pentru turiștii care vin în Austria, scrie Daily Mail.

La fel ca aspectul exterior impresionant și interiorul a fost decorat pe măsură, toată mobila, aparatura și chiar o mașină, fiind montante în dezacord cu gravitația.

Arhitecților polonezi Irek Glowacki și Marek Rozhanski li s-a cerut să conceapă un punct de atracție turistică pentru orașul Trefens, aflat la 24 de kilometri de Innsbruck. Aceștia au avut nevoie de opt luni de zile pentru finalizarea proiectului.

Vizitatorii care ajung acolo sunt poftiți să intre în casă printr-o fereastră de la etaj, pentru a vedea cum vasul de toaletă atârnă de ceea ce ar trebui să fie de fapt tavanul sau cum funcționează șemineul din camera de zi, chiar dacă este montat cu susul în jos.

Încă și mai șocant este garajul, acolo unde stă parcat un Volkswagen broscuță, cum altfel decât cu roțile în sus.

Ambientul este reprodus cu măiestrie, astfel că de la obiecte personale și de uz casnic până la aparatură, toate sunt bine fixate și încadrate în decorul amețitor.

Obiectul turistic și-a deschis porțile luna aceasta pentru primii vizitatori.