Cât plătește un pacient din România în cazul în care nu i se aplică tratament fără șpagă

Publicat: 14 12. 2013, 18:48
Actualizat: 23 02. 2019, 21:13

Pacienții plătesc în medie 424 de lei în cazul în care nu li se acordă tratament fără să facă o astfel de plată, situație indicată de aproape 6 la sută din angajații din sistemul sanitar care au participat la un studiu, dat publicității sâmbătă de Federația „Solidaritatea Sanitară”.

Ponderea pe care o ocupă condiționarea tratamentului de plățile informale ar fi de 5,8 la sută, atâția respondenți afirmând că acest lucru se întâmplă la locul lor de muncă, potrivit studiului citat.

Valoarea medie a sumelor obținute în aceste situații, ca medie a valorilor indicate de cei 5,8 la sută dintre respondenți, este de 424 lei.

În același timp, 36,7 la sută dintre respondenți au indicat existența plăților informale voluntare făcute de pacienți, iar cuantumul mediu al acestora ar fi de 166 lei.

De asemenea, 45,1 la sută dintre respondenți au spus că pacienții sunt nevoiți să își cumpere medicamente pentru a fi tratați, valoarea medie a costurilor suportate de bolnavi fiind de 136 de lei, iar circa 36,7 la sută au indicat faptul că la locul lor de muncă pacienții sunt nevoiți să-și cumpere materiale sanitare, în valoare medie de 128 de lei.

Aproximativ jumătate (50,3 la sută) dintre respondenți consideră că sistemul plăților informale trebuie înlocuit de un sistem eficient de asigurări de sănătate, care să genereze finanțarea suplimentară a sistemului sanitar, respectiv posibilitatea unei salarizări corespunzătoare, iar alți 22,4 la sută cred că plățile informale trebuie să fie eliminate.

Pe de altă parte, aproximativ 19 la sută dintre participanții la studiu au optat pentru oficializarea plăților informale și împărțirea sumelor tuturor celor care participă la tratarea pacientului în unitate, iar alți 8,1 la sută s-au pronunțat strict pentru oficializarea plăților informale. Marea majoritate (92 al sută) a salariaților care au indicat existența plăților informale consideră inechitabil acest „sistem”, de care ar beneficia în principal medicii, urmați de asistenți.

Peste jumătate dintre respondenți s-au pronunțat pentru introducerea asigurărilor complementare, pentru finanțarea sistemului sanitar.

În opinia salariaților, disponibilitatea de plată suplimentară a pacienților direct către unitățile sanitare, pentru serviciile nedecontate de CNAS, este minmă, 70 la sută din respondenți indicând valorile „nu există” și „mică”.

Sondajul a fost realizat în perioada 15 iulie – 10 octombrie 2013, pe un eșantion de 395 de salariați din sistemul sanitar, care au completat integral chestionarul propus.