Cât zahăr conține o singură doză de suc și la ce pericole enorme se expun cei care beau zilnic: „E similar cu fumatul”

Publicat: 25 01. 2017, 09:43
Actualizat: 21 08. 2017, 06:56

În fiecare doză de cola se găsesc aproximativ nouă lingurițe de zahăr, în vreme ce doctorii recomandă cel mult șapte lingurițe zilnic. Analizându-i pe cei care consumă în jur de două pahare de băuturi cu zahăr adăugat (în jur de 600 de mililitri), cercetătorii au descoperit că organele lor prezentau semne ce ar fi trebuit să apară 4-5 ani mai târziu. Similar cu semnele apărute în cazul fumătorilor, scrie Business Magazin.

Pericolul se găsește însă și în dulciuri – biscuiții, ciocolata, torturile sau înghețata ar trebui consumate cât mai rar cu putință. În loc de o dietă bogată în zahăr, încercați să vă puneți la punct una bogată în fibre și proteine, recomandă specialiștii.

Vestea bună, însă, este că o ceașcă de cafea dimineață este bună pentru sănătate. Cofeina reduce riscurile declinului cognitiv, a bolilor de ficat și a altor boli.