Ce au pățit doi ploieșteni într-un hypermarket. ”Ne-au invitat în birou la un control corporal”

Publicat: 29 03. 2014, 13:44
Actualizat: 29 07. 2014, 17:49

”Eram la Kaufland Ploiești, cel din zona Gării de Sud, împreună cu soțul meu, iar la ieșirea din magazin am fost opriți de către doi paznici, sub motivul că am fost văzuți că am sustras din magazin o cremă (nearătându-ne nicio dovadă în sensul acesta, doar vorbe). Noi le-am spus că nu este adevărat, bineînțeles că nu am fost crezuți, iar în secundele următoare au mai apărut doi paznici și ne-au invitat la un control corporal în biroul lor. Ne-au cerut bonul pentru cumpărăturile ce tocmai le făcusem și abia după ce am găsit bonul (rătăcit prin buzunare) ne-au lăsat să ieșim din biroul lor. Menționez faptul că într-adevăr noi cumpăraserăm o cremă, am plătit-o și când am ajuns în parcare ne-am amintit că mai trebuia să cumprăm ceva și ne-am întors (crema cumpărată am lăsat-o în mașină). Abia când am ieșit din magazin a doua oară ne-au oprit și ne-au acuzat că am furat crema respectivă. Norocul nostru că am avut bonul cumpărăturilor anterioare în buzunar, dacă îl lăsam la mașină probabil că aplicau și controlul corporal de care spuneau. Am făcut reclamație și la adresa postată pe site-ul lor, dar bineînțeles că nu am primit răspuns”, a scris femeia pe observatorulph.ro.

Ulterior, reprezentanții Kaufland au precizat că femeia a fost contactată și că ”a rămas clienta” magazinului, incidentul fiind rezolvat.